Monitorul de Suceava

Ioan Balan îi îndeamnă pe liberali „să nu lase cizma PSD-istă să se pună pe gâtul vostru”

Dan COMAN

Președintele Organizației Municipale Suceava a PNL, deputatul Ioan Balan, i-a îndemnat pe liberali să nu „lase cizma PSD-istă să se pună pe grumazul vostru”. Îndemnul a fost făcut la o ședință la care au participat membrii filialei Suceava și din organizațiile din jurul municipiului, după ce Ioan Balan a dat exemplul unei directoare de școală, membră PNL, care a fost „persecutată” de primarul PSD al comunei în care își desfășoară activitatea. „Cizma aceasta roșie care vrea să se așeze pe grumazul unora care au curajul de a avea o opțiune politică trebuie înlăturată”, a spus Ioan Balan. Acesta a atras atenția că județul Suceava nu mai trebuie să ajungă în situația din anii în care era condusă de PSD, când acest partid se folosea de șefii de instituții pentru persecuții politice. Spre comparație, liderul PNL Suceava a subliniat faptul că liberalii aflați în funcții nu au abuzat de pozițiile lor în posturi de conducere. Mai mult, Ioan Balan a acuzat faptul că în momentul de față primarii liberalii sunt supuși unei adevărate prigoane din partea celor de la PSD. „Întrebați-i pe primarii din localitățile voastre să vedeți ce prigoană au astăzi. Întrebați-l pe primarul de la Râșca cum stau călare pe el, cu ghilimele de rigoare, de dimineața până seara, pe primarul de la Salcea, pe toți primarii din jurul Sucevei, cum de dimineața până seara în cârduri PSD-iștii trec pe la ei și pun presiuni. Și le spun că patru ani de acum încolo vor fi sub conducere PSD și că vor primi fonduri doar dacă vor da voturi la PSD”, a precizat Ioan Balan. El a adăugat că susține propunerea făcută de primarul liberal din Adâncata, Viorel Cucu, acesta spunând că dacă PNL vrea să aibă o echipă puternică ar trebui înlăturați acei primari care nu sunt bărbați și care „se înclină precum salcia”. „Așa ne putem construi în localități organizații care să aibă legătură cu liberalismul, cu bărbăția în politică”, a declarat Balan, care a adăugat că și el a avut anumite „oportunități” pe care nici măcar nu le-a ascultat, iar de ani buni „nici nu îndrăznește nimeni să îmi propună ceva”.

Pe de altă parte, Ioan Balan a precizat că va face din Organizația Municipală Suceava a PNL una dintre cele mai puternice organizații liberale. „Bătălia aceasta de etapă, alegerile parlamentare și prezidențiale, creează oportunitatea pentru 2028. Și eu sunt în campanie electorală de a doua zi de după data alegerilor locale. Așa am făcut întotdeauna și așa am câștigat întotdeauna. Și am câștigat pentru că am înțeles să vă iau parteneri pe fiecare dintre dumneavoastră. Nu mi-am făcut o echipă din câțiva. Cercul este Suceava toată”, a spus liderul PNL Suceava.

Ioan Balan a avut un mesaj și pentru viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, spunând care a fost greșeala pe care acesta a făcut-o la alegerile locale. „Lucian, cred că cea mai mare greșeală de la campania locală a fost că nu toți din sala aceasta s-au simțit coechipierii noștri, ai tăi, ai candidatului PNL. Or asta s-a văzut. Eu nu mai vreau să trecem prin asta niciodată. Atât timp cât dumneavoastră veți vrea să faceți PNL mare, veți reuși. Pentru că Suceava e un oraș cu oameni smart, care iubesc dezvoltarea, dar care vor acțiune. S-au săturat de povești și de șmecherii familiale. Putem scrie cărți, putem face film, ne putem apuca și de cântat, dar nu de asta ne aleg sucevenii. Ne aleg pentru ca acolo unde suntem să ne facem treaba. Iar candidatul pe care îl vom propune noi pentru alegerile viitoare cu siguranță va face diferența. Iar noi, cei de aici, vom fi cei care vom fi mândri că noi am generat echipa pentru viitoarele alegeri”, a transmis Ioan Balan.

El a mai spus că PNL are toate premisele să câștige alegerile parlamentare și prezidențiale în municipiul Suceava și să devină cea mai importantă filială din Moldova și chiar din țară.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 05 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.