Monitorul de Suceava

Invitata Serii de Poezie de sâmbătă este poeta Viorica Petrovici

Daniela MICUŢARIU

 

Casa de Poezie Light of ink și Palo Santo Shop, Bar & Coffee Hub, în parteneriat cu Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava și Editura Junimea, organizează sâmbătă, 8 martie 2025, începând cu ora 18.30, Seara de Poezie 8 (serile 2025 primăvara). Evenimentul va avea loc la Palo Santo Shop, Bar & Coffee Hub (municipiul Suceava, strada Bistriței 8, cartier Obcini).

Invitata ediției este poeta Viorica Petrovici. În cadrul Serii de Poezie, va avea loc lansarea volumului „Luca Arbore și podurile de argint”, publicat recent la Editura Junimea. Prezintă poetul Vlad Sibechi, cronicar literar.

Viorica Petrovici (n. 1960, Suceava) este scriitoare, eseistă și publicistă, membră a Uniunii Scriitorilor din România, membră a Societății Scriitorilor Bucovineni. Este redactor al revistei Ţara Fagilor. Volume publicate (selecție din creația impresionantă a autoarei): „Soarele alb”, Editura Augusta, Timişoara, 2001; „Roua deşertului”, Editura Augusta, Timişoara; „Oglinda fractală”, Editura AXA, Botoșani, 2006; „Caduceul lui Mercur”, Editura AXA, Botoșani; „Călătorul cu aripi indigo”, Editura AXA, Botoșani, 2010; „Cascada cu ambele capete în cer”, Editura TipoMoldova, Iași, 2012; „Fluturele și Evelina”, Editura Charmides, Bistrița, 2015; „Roata de circ”, Editura Ateneul scriitorilor, Bacău, 2016; „Lebăda în zbor”, Editura Cartea Românească Educațional, Iași, 2019; „Portal 16”, Editura Timpul, Iași, 2023; „Luca Arbore și podurile de argint”, Editura Junimea, 2025. Creația autoarei este prezentă în mai multe antologii și a fost recompensată cu numeroase premii literare.

Adrian Dinu Rachieru: „Temperament solar, cu trăiri pasionale, tinzând – prin transfigurare – spre visare şi zbor, predicând, în consecinţă, iubirea, (reamintindu-ne că Iisus însuşi fusese <înjunghiat de iubire>), Viorica Petrovici, dincolo de concreteţea impresiilor senzoriale, risipite printr-un obsesiv cromatism sentimental, râvneşte împlinirea spirituală. Evident, prin credinţă sporitoare şi meditaţie, <coborând în fântâna cuvântului> şi cinstind, prin vizionarismul său <terapeutic>, de informaţie ezoterică, ordinea Cosmosului. […]. Intrăm, de fapt, în paranormal, translatăm <în altă geometrie>.”

La Seara de Poezie debutează și poeta Izabela Huțanu.  

Izabela Huțanu (n. 2005, Suceava) este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” din Siret. A obținut Marele premiu la Concursul de creație literară Festival 4 Arts, premiul I la Concursul de creație literară „Tinere condeie”, premiul I la Concursul de creație literară „Calistrat Hogaș”, premiul al II-lea la „Colocviile Eminescu”, premiul al III-lea la Festivalul de poezie „Nichita în luna lui Marte”. A publicat texte în volumul colectiv „Eu cu mine. Fără tine, fără noi”, precum și în Antologia „Tinere condeie”. Este îndrumată de profesoara Mihaela Filipiuc. Moderatoarea evenimentului de sâmbătă este poeta Adela Șulea. Organizator: prof. Gheorghe Cîrstian, Casa de Poezie Light of ink. Coorganizator: Robert Șröder, Palo Santo România.

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 06 Martie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.