Monitorul de Suceava

Întunecatul deceniu – kaput!

Ioan BĂNCESCU

S-au risipit, în sfârșit, tenebrele deceniului blestemat, în care poporul român a trăit „umilit și obidit” sub domnia maleficului președinte Klaus Werner Iohannis. Numele acestui personaj de o aroganță patologică, egoist, viclean și sfidător, va rămâne în paginile de istorie ca o simplă notă de subsol, precum a multor domni fanarioți, care nu au slujit țara, ci doar interesele Înaltei Porți, urmărind să ducă o viață îmbelșugată, în huzur și desfătare, să-și satisfacă apetitul pentru lux deșănțat, toate mofturile și capriciile, disprețuindu-i pe cei care l-au așezat în jilțul de domnie, prin vot, duși în eroare, pervers, de ideea că „neamțul” este adeptul „lucrului bine făcut”. Acum, când cortina a căzut după ce s-a jucat ultimul act al tragediei cu Klaus Werner Iohannis în rolul principal, pe scenă ar trebui să intre măria sa, Justiția.

Abuzurile grosolane și alte numeroase fapte ce ar intra sub incidența legii penale, civile sau fiscale, comise cu vinovăție de ex-președintele Republicii, nu pot fi trecute cu vederea și necercetate intransigent de organele competente ale statului. „Răul – spunea Hannah Arendt – ofensează o armonie naturală pe care numai pedeapsa o poate reface” .

Rămâne de văzut dacă demnitarul în cauză va fi lovit, sau nu, de pedeapsa aspră a legii. Sigur, însă, nu va fi deportat în Bărăgan, spre purificare morală, cum li se întâmpla celor considerați, cu mai puțin de un secol în urmă, „lipitori și dușmani ai poporului”.

Urmând exemplul predecesorului său, Traian Băsescu, alias Petrov, ar fi drept să i se suprime, măcar pe timp de 10 ani, privilegiile acordate foștilor șefi de stat: locuință de lux, gardă SPP, indemnizație consistentă, scutiri de impozite și taxe etc. A întrecut destul măsura, înfruptându-se lacom, timp de peste două mandate de președinte, din averea adunată din „sudoarea prostului popor”.

Ieșit din lumina reflectoarelor, marele globe-trotter va trăi într-un mediu impregnat de ura și disprețul oamenilor cinstiți din toată țara, care nu vor putea uita comportamentul de belfer al omului ce trebuia să le fie călăuzitor vrednic, grijuliu și onest. Bineînțeles, nimeni nu va arunca după el cu pietre. Lumea îl va da uitării, lăsându-l pradă singurătății. Dar nici statui nu i se vor înălța și numele lui nu va fi atribuit unor străzi, școli, instituții de cultură, săli de festivități etc., onoare cu care au fost gratificați marii conducători și oameni politici, luptători pentru binele și propășirea poporului român. A furat zece ani din viața românilor, ajungând să fie cel mai detestat politician din țară, imagine pe care timpul nu o va putea șterge.

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 13 Februarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.