Sergiu RUSU
Pompierii suceveni au luat parte, sâmbătă, de 8 Martie, la o misiune deosebită în zona Primăriei Suceava, dar şi la Shopping City Suceava, unde au împărţit flori doamnelor şi domnişoarelor, alături de o urare sinceră de „La mulţi ani!” din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava.
Pompierii nu le-au uitat nici pe colegele lor, atât din inspectorat, cât şi de la Unitatea de Primire Urgenţe - SMURD a Spitalului Judeţean Suceava, cele care alcătuiesc practic a doua „familie” a lor şi alături de care muncesc cot la cot pentru îndeplinirea misiunilor din domeniul situaţiilor de urgenţă.
„Urăm tuturor reprezentantelor sexului frumos să simtă mai puţin apăsarea grijilor şi să-şi umple sufletul de căldură şi de prospeţimea primăverii!”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, plutonierul Alin Găleată.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 10 Martie 2014.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.