Monitorul de Suceava

Înscrieri pentru Campionatul județean de șah rapid pentru copii și juniori

Daniela MICUŢARIU

Au început înscrierile pentru Campionatul județean de șah rapid pentru copii și juniori. Organizatorii competiției sunt Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și cluburile de șah din județul Suceava. Directori de turneu: arhid pr. Lungu Vlad, Țîmpău Vasile, Ailincăi Doru. Arbitrii turneului: Ailincăi Doru, Țîmpău Vasile, Costea Ciprian, Muha Edison, Rezuș Octavian, Lungu Adrian, Măgurean Marius, Gînscă Mihai Bărilă Cristi.

Înscrierile se fac pe email, la adresa contact@sahsv.ro, de către organizatori, și sunt deschise până pe data de 31 octombrie 2024, la ora 21:00, în limita locurilor disponibile.

Concursul se va desfășura la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava, Str. Parcului, nr. 6E. Timp de joc: 12 minute + 5 secunde increment / jucător. Vor fi 4 categorii de premiere, separat pentru băieți și fete, astfel: Fete 0-7 ani (născuți în anii 2017-2024); Băieți 0-7 ani (născuți în anii 2017-2024); Fete 8-10 ani (născuți în anii 2014-2016); Băieți 8-10 ani (născuți în anii 2014-2016); Fete 11-14 ani (născuți în anii 2010-2013); Băieți 11-14 ani  (născuți în anii 2010-2013); Fete 15-19 ani (născuți în anii 2005-2009); Băieți 15-19 ani (născuți în anii 2005-2009).

Sunt eligibili la acest concurs toți copiii care învață la unitățile de învățământ  din județul Suceava și au cunoștințe la nivel intermediar și avansat despre jocul de șah.

Programul de joc: 2 noiembrie 2024, la ora 10:00, Festivitatea de deschidere a turneului și ședința tehnică, între orele 10:30 – 13:30, Rundele 1 – 4, între orele 13:30 – 14:30, Pauză, 14:30 – 17:00, Rundele 5 – 7, ora 18:00 – Festivitatea de premiere. Criteriile de departajare: Victoria directă, Bucholtz mediu, Bucholtz, Berger, Numărul mai mare de victorii.

Vicepreședintele Clubului Sportiv ,,Șah” Suceava, Ailincăi Doru-Cosmin, a transmis că „datele personale obținute sunt folosite doar pentru gestionarea competiției. Înscrierea în concurs echivalează cu acceptul folosirii acestor date în scopul sus-menționat. De asemenea, jucătorii vor putea fi fotografiați de organizatori atât în timpul competiției, cât și la festivitatea de deschidere/premiere, scopul fotografiilor fiind promovarea rezultatelor respectivilor sportivi ori promovarea șahului, fără scop comercial. Participarea la competiție echivalează cu acceptarea preluării acestor instantanee asupra jucătorilor și/sau însoțitorilor. Fiecare copil va trebui să prezinte la înscriere o copie a cărții de identitate sau a certificatului de naștere”.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 23 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.