Monitorul de Suceava Agresiune

Înjunghiat în patiserie, în urma unui scandal de la o fată

Sergiu RUSU

Doi tineri s-au luat la bătaie într-o patiserie de pe raza comunei Mălini, iar unul dintre ei a fost înjunghiat de celălalt, scandalul dintre cei doi izbucnind de la o adolescentă din aceeaşi localitate, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.

Agresiunea a avut loc duminică, în jurul prânzului, fiind implicaţi Constantin B. şi Adrian N., ambii de 18 ani, din localitate.

Din cercetările poliţiei, a reieşit că, în acea zi, în jurul orei 11:00, Constantin B. l-a chemat pe Adrian N. la patiseria cu pricina, pentru a discuta despre o prietenă comună de-a lor, o adolescentă în vârstă de 16 ani.

Adrian N. a luat cu el de acasă un cuţit de bucătărie şi s-a dus la locul întâlnirii. La patiserie, cei doi tineri s-au luat la ceartă, iar la un moment dat Adrian N. a scos cuţitul şi l-a lovit pe celălalt tânăr în abdomen. Acesta din urmă a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul municipal Fălticeni, medicii stabilind că plaga suferită este minoră, iar victima nu necesită internare.

Poliţiştii susţin că agresorul s-a întâlnit după scandalul din patiserie şi cu adolescenta de la care ar fi plecat tot scandalul, ameninţându-o pe aceasta cu cuţitul.

„Agresorul a fost identificat şi s-a ridicat de la acesta cuţitul de bucătărie cu care a lovit victima, în cauză întocmindu-se dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de port fără drept al cuţitului, lovire şi alte violenţe şi ameninţare”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 12 Iulie 2011.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.