Monitorul de Suceava Reacție bună a polițiștilor

Indivizi care au înșelat un bătrân prin metoda ”șmen”, prinși în urma unor filtre în trafic ale poliției

Florin PAIU

Polițiștii din Gura Humorului au avut o acțiune reușită de prindere a doi indivizi care abordaseră un bătrân în zona unei case de schimb valutar, înșelându-l în timp ce îi schimbau 500 de euro.

Marți, în jurul orei 9.00 dimineață, Poliția orașului Gura Humorului a fost sesizată de către un bătrân în vârstă de 78 de ani, din satul Capu Câmpului, comuna Păltinoasa, cu privire la faptul că a fost victima unei infracțiuni de înșelăciune.

Bătrânul a relatat că avea de schimbat suma de 500 de euro și, în timp ce era în zona unei case de schimb din Gura Humorului, a fost abordat de către un necunoscut, care i-a propus un schimb la un preț mai bun.

Primul bărbat l-a condus pe septuagenar la un al doilea, care a făcut schimbul, însă din suma totală a ”tras” 300 de lei. Astfel, păgubitul a primit doar 1.200 de lei, în loc de 1.500 de lei.

Din fericire, în acest caz păgubitul a reacționat repede și a reținut câteva detalii importante. Tot din fericire, și polițiștii au reacționat prompt.

La nivelul Poliției orașului Gura Humorului au fost constituite mai multe echipe operative, fiind efectuate filtre rutiere. Astfel, s-a reușit depistarea unui vehicul în care se aflau doi bărbați care corespundeau semnalmentelor indicate de victimă.

În mașină au fost identificați doi bărbați, ambii din municipiul Roman, județul Neamț.

Asupra unuia dintre ei a fost identificată suma de 500 de euro, în 10 bancnote de 50 de euro, banii bătrânului de 78 de ani.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru înșelăciune, iar bărbatul în vârstă de 48 de ani, cel care ar fi comis efectiv ”șmenul”, a fost reținut în arest pentru 24 de ore.

Și față de al doilea bărbat sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la infracțiunea de înșelăciune.

Polițiștii i-au returnat integral suma în euro bărbatului din Capu Câmpului.

”Pentru că astfel de infractori acționează în apropierea unităților bancare şi de schimb valutar, poliţiştii recomandă cetățenilor să nu accepte astfel de propuneri, mai ales că sunt ilegale. Recomandăm, în scopul prevenirii victimizării cetățenilor, ca astfel de tranzacții să se efectueze doar la bănci și casele de schimb valutare. Nu cumpărați valută de la persoane neautorizate, care poate fi și falsă. Acest gen de infractori acționează la câțiva metri de un birou de schimb valutar și ar fi păcat ca sucevenii să cadă victime doar pentru un potențial câștig nesemnificativ”, este îndemnul comisarului-șef Ionuț Epureanu.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 19 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.