Monitorul de Suceava Soluție

Individul care a înjunghiat-o pe femeia medic rezident cu care era în divorț a primit 12 ani de pușcărie

Sandrinio NEAGU

Ionuț Cătălin Molie, individul în vârstă de 36 de ani care în luna mai a anului trecut și-a atacat soția cu care se afla în divorț și a înjunghiat-o în mai multe zone ale corpului, și-a aflat pedeapsa.

Un magistrat de la Tribunalul Suceava l-a găsit vinovat pentru comiterea infracțiunii de violență în familie, raportat la tentativă de omor și l-a condamnat la 12 ani de închisoare. De asemenea, Ionuț Cătălin Molie are interdicția de a purta şi folosi orice categorie de arme şi de a comunica în orice mod cu fosta soție şi de a se apropia de aceasta la mai puţin de 200 de metri, pe o perioadă de 4 ani, pedeapsă a cărei executare va începe după expirarea pedepsei de 12 ani de închisoare.

El a mai fost obligat la plata sumei de 204.500 de lei, din care 200.000 de lei cu titlu de daune morale şi 4.500 de lei cu titlu de despăgubiri materiale.

Soluția de miercuri nu este însă definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Suceava.

 

Filmul unei dimineți de coșmar

Cristina Molie, de 33 de ani, care activează la Spitalul Județean Suceava, la Secția Chirurgie Infantilă, ca medic rezident, a trecut prin clipe de groază în dimineața zilei de vineri, 12 mai 2023. Femeia se afla acasă, într-un apartament din cartierul George Enescu, iar în jurul orei 7.30 a apărut soțul, Ionuț Molie, venit de la Iași, cu care se afla în divorț.

Femeia a fost așteptată de bărbat la ușa apartamentului, pe unde femeia a ieșit pentru a duce copiii la creșă și a merge la serviciu. Individul a împins femeia înapoi în casă, unde a scos un briceag și a lovit-o de mai multe ori.

Femeia se afla la ora atacului cu cei doi copii, unul de 3 ani și unul de un an și patru luni la acea vreme, pe care îl avea în brațe, însă asta nu l-a oprit pe atacator, nimeni altul decât tatăl copiilor.

 

Clipele de coșmar descrise de victimă

”Mă pregăteam să ies cu copiii din casă, să îi duc la creșă, am verificat camerele video, am văzut că nu este nimeni în casa scării... A ieșit întâi băiatul de 3 ani, celălalt era în brațe la mine. Deodată s-a năpustit de pe scări cu un cuțit în mână. M-a împins în casă, am țipat foarte tare, atunci m-a lovit cu acel briceag. Cu mâna am reușit să smulg cuțitul în timp ce el era urcat cu genunchii pe mine. Băiatul cel mare a rămas în casa scării. Băiatul țipa foarte tare pe casa scării, el a ieșit și l-a tras în casă, atunci am reușit să sun la 112. Pe copii i-a împins și i-a îmbrâncit, dar nu cred că a avut intenția de a-i ataca și pe ei”, a povestit momentele de coșmar femeia. 

Bărbatul a fost identificat de polițiști pe strada Universității din Suceava, în apropiere de sediul Poliției municipiului Suceava.

 

A încercat să îi scoată un ochi

Cristina Molie a ajuns la spital, unde a fost diagnosticată cu plagă înjunghiată glob ocular stâng, plăgi înjunghiate cervicală și contuzie toraco-abdominală. De subliniat că există indicii ale faptului că individul a încercat să-i scoată femeii un ochi.  

Nu era pentru prima oară când bărbatul a agresat-o pe femeia cu care are doi copii minori.

Cei doi au locuit anterior la Iași, unde au fost depuse primele plângeri la poliție și emise primele ordine de protecție. 

Cristina Molie a postat pe pagina ei de socializare că în trecut a mai stat internată într-un centru pentru femei abuzate, tot în urma unor violențe din partea partenerului de viață. Anul trecut, lucrurile au fost mult mai grave și doar o minune a făcut să nu se ajungă la o tragedie.

Mai mult, femeia a avut în 2022 un ordin de protecție emis de judecători, prin care soțul nu avea voie să se apropie de ea timp de 6 luni, ordin care însă nu ar fi fost respectat. Bărbatul a contactat-o de mai multe ori pe femeie, cerându-i să se împace.

Bărbatul mai este inculpat de altfel într-un dosar penal privind încălcarea ordinului judecătoresc.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 10 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.