Florin PAIU
Pompierii militari de la Rădăuți au fost alertați duminică, în jurul orei 14:30, de izbucnirea unui incendiu la o gospodărie din Volovăț.
Primele echipaje sosite au găsit un puternic incendiu, care se manifesta la casa de locuit și la anexe, cu pericol de propagare la vecinătăți.
Au fost mobilizate la fața locului șase autospeciale cu apă, de la Detașamentul de pompieri Rădăuți și de la Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență din comunele Volovăț, Marginea, Horodnic și Sucevița.
Din șură, au fost evacuați și salvați trei porci.
Conform estimărilor de la fața locului, suprafața afectată este de aproximativ 250 de metri pătrați - casă, bucătărie de vară și șură, construcții corp comun dispuse în forma literei "U".
Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Echipajul pompierilor paramedici SMURD a acordat primul ajutor medical pentru două femei, care au suferit atacuri de panică.
Una dintre persoanele asistate medical, o bătrână în vârstă de 81 de ani, a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de coșul de fum amplasat necorespunzător sau neizolat față de materialele combustibile.