Monitorul de Suceava

Incendiu puternic în casa în care se aflau doi frați. Doar unul din ei a reușit să iasă la timp

Florin PAIU

Un incendiu izbucnit sâmbătă dimineață într-o casă din satul Poiana, orașul Dolhasca, s-a terminat tragic pentru unul din cei doi frați care dormeau în locuință.

Alarma de incendiu s-a dat la ora 5.30.

Pompierii militari de la subunitățile din Dolhasca și Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului voluntar pentru situații de urgență Dolhasca, au intervenit la fața locului cu trei autospeciale de stingere.

La sosirea echipajelor, ardea deja generalizat o casă de locuit, cu pericol de propagare la o locuință învecinată.

Martorii au relatat că în casă se află un localnic în vârstă de 42 de ani, care nu a mai reușit să iasă.

Printre martori se afla și unul din frații care au locuit în casa care a ars. El a relatat că, în timp ce afla la locuința comună cu fratele său, dormind în una din camere, a sesizat că din hornul sobei iese fum.

Fumul era deja foarte dens iar bărbatul nu a reușit să-și trezească fratele la timp.

Focul a devenit violent și a cuprins imediat toată locuința, a mai relatat martorul.

Din păcate, după stingerea focului, pompierii au găsit trupul ars al bărbatului în vârstă de 42 de ani.

Focul rămăsese nesupravegheat peste noapte și a aprins coșul de fum, care foarte probabil nu era curățat ori era chiar fisurat.

”Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost: jar sau scântei provenite din coșul de fum deteriorat”, au transmis pompierii militari.

Așadar, din nou, coșurile de fum necurățate au dus la tragedii.

”Pentru ca astfel de evenimente nefericite să nu se mai înregistreze, sfătuim cetățenii să verifice sobele, centralele termice şi coşurile de evacuare a fumului, astfel încât acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere”, a transmis ISU Suceava.

La fața locului a efectuat cercetări și un specialist criminalist al poliției.

Polițiștii au deschis un dosar penal de ucidere din culpă, așa cum se procedează în cazurile de acest gen.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 19 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.