Monitorul de Suceava Flăcări mari

Incendiu cu pagube mari la hala unui gater. Cauzele incendiului sunt contradictorii

Sandrinio NEAGU

Hala unui gater din Valea Moldovei a ars complet în seara zilei de luni, 16 decembrie. Focul s-a extins cu repeziciune, asta și pentru că bătea vântul, în zonă era depozitat și mai mult material lemnos, iar flăcările au fost observate cu întârziere. În aceste condiții, munca pompierilor s-a dovedit extrem de grea. Pentru a stinge vâlvătăile s-a intervenit cu cinci autospeciale ale pompierilor militari din Gura Humorului și Suceava, dar și ale Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Valea Moldovei și Cornu Luncii. După patru ore de muncă, focul a fost stins, dar pagubele sunt imense. Flăcările au mistuit hala gater pe o suprafață de aproximativ 250 metri pătrați, precum și peretele și acoperișul clădirii anexe pe 20 de metri pătrați. S-au degradat utilaje de debitare a lemnului, un utilaj de ascuțit pânze, o combină de recoltat cartofi, dar și mai multe ferestre și uși. S-au mai degradat și circa 30 de metri cubi de cherestea. Inițial, reprezentanții ISU Suceava au anunțat drept cauză probabilă a incendiului o acțiune intenționată. Ulterior, reprezentanții IPJ Suceava au precizat că totul ar fi plecat de la un scurtcircuit. Administratorul gaterului ar fi precizat că nu are dușmani și că nu crede că la mijloc ar fi vreo mână criminală. Nu este exclus ca în spatele acestei firme să fie chiar actualul primar din Valea Moldovei, Niculai Romică Floriștean, care în trecut a mai fost implicat în activități mai puțin legale cu material lemnos. Primarul nu a putut fi contactat pentru a-și exprima un punct de vedere vizavi de această situație. Ancheta a fost preluată de reprezentanții Poliției, iar cel mai probabil dosarul va ajunge pe masa unui procuror, care din datele pe care le va primi va stabili dacă este vorba de o mână criminală sau a fost doar un simplu accident.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 18 Decembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.