Monitorul de Suceava Nu rata această șansă!

Încearcă GRATUIT cursurile oferite de Bucovina Dance Studio, trecând pragul NOULUI nostru STUDIO, deschis în Burdujeni, Suceava

 

 

Află frumusețea, dar și beneficiile dansului, trecând pragul NOULUI nostru STUDIO deschis în Orizont Plaza, etaj 1, Burdujeni, Suceava.

 

Indiferent de vârsta pe care o ai, antrenorii noștri ți-au pregătit o serie de cursuri, workshopuri, tabere, spectacole, dar și concursuri naționale, menite să-ți dezvolte creativitatea și motricitatea, într-un ambient plăcut!

 

Studioul din Burdujeni este alcătuit din vestiare atât pentru femei, cât și pentru bărbați, având grup sanitar individual, două săli de dans unde copiii, cât și adulții, pot participa la diversele activități realizate.

Dacă ești părinte, iar micuțul tău este energic, dornic de mișcare sau pur și simplu vrea să socializeze cu alți copii, îți oferim GRATUIT primul curs, pentru a vedea dacă ambientul și stilul i se potrivesc.

 

Puteți opta pentru cursuri unde DISTRACȚIA este la “ea acasă” sau antrenamente ce duc spre PERFORMANȚĂ.

 

·        Cursuri de dans pentru copii de toate vârstele, predate de instructorii Școlii de dans „Bucovina Dance Studio”

 

De-a lungul anilor, copiii ce se antrenează în cadrul acestei școli de dans au participat la numeroase competiții, obținând rezultate frumoase și merită menționate performanțele de la cel mai prestigios concurs de Street Dance din România, WORLD OF DANCE, unde au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului în anul 2018.

 

Echipa de antrenori de la categoria dans sportiv, alături de elevii lor talentați și muncitori, au scris istorie pentru județul Suceava, obținând nenumărate premii la concursuri județene, naționale și internaționale, „BUCOVINA DANCE STUDIO” devenind un reper în dansul sportiv.

 

Cea mai notabilă performanță este câștigarea titlului de Campioni Naționali la Dansuri Latino-Americane, prin perechea Homiuc Iustin și Anton Maya, sportivi legitimați la „BUCOVINA DANCE STUDIO”. Totodată, în același an, cei doi sportivi emblematici pentru clubul nostru au fost prezenți la GOC (German Open Championship), cel mai important concurs de Dans Sportiv din întreaga lume, acolo unde au cucerit medalia de argint.

 

În cadrul școlii de dans, copiii de toate vârstele, pot beneficia de următoarele cursuri:

 

1.     Cursuri de BALET – sunt cursuri destinate copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 10 ani, care ajută la dezvoltarea unui corp armonios, în special prin delicatețe, grație și eleganța celor ce practică această formă de artă;

 

2.     Cursuri de DANS SPORTIV – sunt cursuri destinate copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 și 15 ani, care contribuie la dezvoltarea personală a copiilor, prin disciplină și rigurozitate. Acest stil de dans tinde spre performanță, însă poate fi practicat și simplu, de plăcere.

 

3.     Cursuri de DANS MODERN - sunt cursuri destinate copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 10 ani, care au ca scop îmbunătățirea ritmului, memoriei, creativității și susține dezvoltarea socio-emoțională a participanților;

 

4.     Cursuri de STREET DANCE – sunt cursuri destinate copiilor (cu vârsta cuprinsă între 7 și 18 ani), dar în special adolescenților, deoarece muzica și ritmurile sunt moderne, populare pentru această generație. Dezvoltă o serie de abilități și calități atât la nivel fizic, cât și psihologic și social, fiind o modalitate benefică pentru tineri de petrecere a timpului liber;

 

5.     FUN FOR KIDS - sunt cursuri destinate copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 10 ani, care constau în jocuri sportive, individuale sau de echipă, ce dezvoltă îndemânarea, dar îmbunătățesc echilibrul și flexibilitatea corporală.

 

 

Stabilește o întâlnire/vizionare alături de cel mic, iar noi  îți oferim GRATUIT primul curs

Tel:  0741 02 54 54  |  0740 17 50 06

 

Studio Burdujeni – Orizont Plaza, et. 1:

 

 

 

 

 

Îți prezentăm o parte din BENEFICIILE DANSULUI:

 

1.     Îmbunătățește echilibrul corporal;

 

2.     Stimulează memoria;

 

3.     Întărește sistemul imunitar;

 

4.     Îmbunătățește și corectează postura corpului;

 

5.     Dezvoltă creativitatea, grația și eleganța;

 

6.     Îmbunătățește flexibilitatea corporală;

 

7.     Tonifiază musculatura;

 

8.     Crește rezistența sistemului osos;

 

9.     Crește stima de sine a copilului;

 

10.  Susține dezvoltarea socio-emoțională a copilului;

 

11.  Posibilitatea reducerii anxietății copilului față de situații noi;

 

12.  Îmbunătățește capacitatea de gestionare a emoțiilor.

 

Copiii și adolescenții cu vârste cuprinse între 3 și 18 ani sunt ajutați să-și dezvolte motricitatea, ritmul, atenția prin dans. Părinții care își doresc un copil sănătos pot să aleagă pentru el cursurile de dans, unde își va dezvolta mai ușor coordonarea și încrederea în sine.

Instructorii de la „BUCOVINA DANCE STUDIO” îi ajută pe copii/adolescenți să-și descopere/dezvolte abilitățile de comunicare prin dans, muzică, jocuri. Copiii vor asculta cu plăcere muzica, se vor mișca pe ritmul muzicii, ceea ce îi ajută să se dezvolte armonios, să aibă un corp sănătos și o minte sănătoasă.

Încă de la vârste fragede, copiii care participă la cursuri de dans își dezvoltă personalitatea și spiritul competitiv, acestea fiind doar unele dintre numeroasele lucruri ce îi vor ajuta pe parcursul vieții, în diferite alte activități.

 

Încearcă GRATUIT cursurile noastre!

 

Cursurile se vor desfășura în sălile de dans „BUCOVINA DANCE STUDIO” din următoarele locații:

 

·        Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava (str. Ștefan cel Mare, Nr. 20 A, Suceava) -> Alexandra Ungurean: 0741 02 54 54

 

·        Centrul comercial Orizont Plaza, etaj 1, din cartierul Burdujeni (Calea Unirii, Nr. 37, Suceava)

-> Vlad Palamariu: 0740 17 50 06

-> Alexandra Ungurean: 0741 02 54 54

 

·        Sala de Sport a Școlii Gimnaziale Nr. 3 Suceava -> Vlad Palamariu: 0740 17 50 06

 

·        Sala de Sport a Școlii Gimnaziale Nr. 4 Suceava  -> Darius Mazilu: 0747 335 153

 

Mai multe detalii pe:

Site: www.BucovinaDanceStudio.ro

Facebook: https://www.facebook.com/BucovinaDance

Facebook: https://www.facebook.com/BucovinaDanceStudio

Instagram: https://www.instagram.com/bucovinadancestudio

YouTube: https://www.youtube.com/@BucovinaDanceStudioSuceava

YouTube: https://www.youtube.com/@BucovinaDance-DanceEvolution

#Bucovina_Dance_Studio  #Scoala_de_Dans  #Cursuri  #Dans  #Copii  #Adulti  #Zumba  #Fitness  #Aerobic  #Stretching  #Global_Marketing_Elite  #Suceava  #Monitorul_de_Suceava  #Articol  #Promovare

Monitorul de Suceava & Global Marketing Elite  -  Susținem afacerile locale și ne dorim prosperitatea acestora!

Alătură-te campaniei ”Rise UP”, iar noi îți vom fi #PARTENERI



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 01 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.