Monitorul de Suceava

În timp ce muncea în Olanda, un sucevean a fost ușurat de aproape 5.000 de euro, bani pe care îi avea pe card

Florin PAIU

Polițiștii de la Fălticeni au efectuat o percheziție în comuna Râșca într-un caz de furt cu prejudiciu mare din contul bancar al unui sucevean.

Totul a plecat de la o sesizare din data de 7 octombrie, când la Poliția municipiului Fălticeni a fost depusă o plângere scrisă de către un bărbat care a sesizat că, în timp ce se afla la muncă în Olanda, un vecin i-a găsit cardul bancar emis de Banca Transilvania, pe care el îl pierduse, iar ulterior respectivul, având acces și la codul PIN, a efectuat numeroase tranzacții prin care i s-a sustras suma totală de 4.763 de euro.

Victima a prezentat la Poliție și un extras de la bancă cu privire la 35 de tranzacții financiare în urma cărora un bărbat i-a scos toți banii de pe card.

După ce s-au studiat imagini video și s-a adunat probatoriu, polițiștii au descins la locuința lui Vasilică Haraga. Printre altele, polițiștii au găsit hainele cu care suspectul a fost îmbrăcat când scosese banii.

Din păcate pentru victimă, polițiștii nu au mai găsit bani în locuința bărbatului care, pus în fața probelor, a recunoscut faptele.

El le-a spus polițiștilor că după ce a scos banii a tăiat în bucăți cardul bancar și l-a aruncat.  

Polițiști de la Biroul de Investigații Criminale Fălticeni continuă ancheta sub aspectul comiterii infracțiunilor de „furt”, „acces ilegal la un sistem informatic”, și  „efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos”.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 22 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.