Stelian BORHAN
În perioada 16-17 decembrie 2024, s-a desfășurat a doua etapă a Proiectului Clubului Rotary Fălticeni, intitulat ”Împreună, Educăm și Dezvoltăm Comunitatea!”. Activitățile propuse celor peste 300 de elevi din unitățile de învățământ fălticenene, care se află în perioada programului școlar Școala Altfel, s-au desfășurat la Colegiul Național ”Nicu Gane” și la Colegiul ”Vasile Lovinescu”, din Fălticeni.
Elevii școlilor implicate, Școala Gimnazială ”Mihail Sadoveanu”, Școala Gimnazială ”Alexandru Ioan Cuza”,Colegiul Național ”Nicu Gane”,Colegiul ”Vasile Lovinescu”și Colegiul Tehnic ”Mihai Băcescu”, au participat la activități specifice domeniilor de intervenție Educație financiară și Cursuri de prim ajutor și evacuare, derulate în parteneriat cu reprezentanți ai BRD Filiala Fălticeni și ai Serviciului Județean de Ambulanță Suceava.
Ca și în prima etapă a acestui proiect, desfășurată în perioada 21-25 octombrie2024, când la activitățile desfășurate au participat elevii Școlii Gimnaziale ”Alexandru Ioan Cuza”, ai Școlii Gimnazială ”Ion Irimescu” și ai Colegiului ”Vasile Lovinescu”, s-a avut în vedere formarea abilităților de a înțelege și gestiona un buget personal și formarea unui comportament financiar responsabil (nu doar pentru cheltuieli curente, ci și pentru economisire, asigurarea unui fond de urgență și realizarea de investiții în domenii de interes pentru fiecare în parte, dar și înțelegerea conceptului de donație, din ambele perspective, venit și cheltuială) și dobândirea noțiunilor generale cu privire la acordarea primului ajutor și formarea abilităților de a acționa în fața unei urgențe medicale care reprezintă un pericol pentru viața unei persoane.
Proiectul ”Împreună, Educăm și Dezvoltăm Comunitatea!”,inițiat și susținut de Clubul Rotary Fălticeni, în cadrul Programului Districtual ”Educație pentru noua generație”, este o continuare a proiectului derulat în anul anterior, intitulat ”Împreună, pentru o lume mai bună!”. În acest an, Clubul Rotary Fălticeni a beneficiat de sprijinul oferit de Clubul Rotary Onești, care a donat un număr de peste 150 de broșuri, cu teme specifice educației financiare, intitulate Ghidul copilului/elevului pentru a deveni un erou al banilor, acestea fiind distribuite participanților la activitatea de educație financiară, desfășurată în data de 16 decembrie 2024.
În cadrul acestui proiect, Clubul Rotary Fălticeni a donat tuturor celor 7 unități de învățământ din Fălticeni câte un manechin pentru exersarea manevrelor de resuscitare, asigurând astfel continuitatea proiectului și realizarea obiectivelor propuse, prin intermediul beneficiarilor, aceștia putând să folosească manechinele la orele de biologie, educație pentru sănătate, educație fizică și sport și nu numai.
Atât Clubul Rotary Fălticeni, cât și partenerii în acest proiect, respectiv cele 4 școli gimnaziale și cele 3 licee, din Fălticeni, dar și susținătorii activităților propuse, directorul Filialei BRD Fălticeni și reprezentantele SJA Suceava, apreciază că acest proiect are un impact major asupra comunităților școlare și a comunității locale și zonale, beneficiarii fiind elevii din în unitățile de învățământ din localitatea Fălticeni, unii dintre ei având domiciliul în zonele limitrofe.
“Activitățile desfășurate au fost sprijinite de membrii Interact Fălticeni, organizație patronată de Clubul Rotary Fălticeni, formată din tineri cu vârste între 12 și 18 ani, elevi în școlilele fălticenene.
Astfel, împreună, sub mottoul rotarian Serve above self!, continuăm să educăm și să dezvoltăm comunitatea, ne-a declarat Laura Pintilie, membru Rotary Fălticeni.