Monitorul de Suceava PRO SĂNĂTATE

Importanța relaxării și a trăirii clipei prezente

 

Gândurile din viața de zi cu zi ne ancorează în trecut sau ne proiectează în viitor și foarte rar ne lasă să rămânem în prezent. Reconsiderăm trecutul și redeșteptăm emoțiile negative care i se asociază; anticipăm evenimente și suntem copleșiți de anxietate, uitând prezentul. Când suntem încercați de o emoție negativă, înseamnă că am avut înainte un gând care a produs anxietatea și adesea nici nu ne dăm seama de acest lucru. Gândul este imperceptibil, pentru că nu face altceva decât să ne treacă prin minte o fracțiune de secundă. Devenind martor al minții tale, poți identifica gândurile care produc neliniște și le poți modifica.

Gândirea care produce anxietate poate fi în egală măsură conștientă. Dacă mă gândesc: „Nu voi reuși”, este evident că voi simți neliniște și descurajare, ceea ce nu-mi va ușura reușita. Nu înseamnă să transformi toate gândurile neliniștitoare, pentru că unele au rol de alarmă și este bine să le asculți, dar când gândirea generatoare de anxietate este prea puternică sau nepotrivită, va genera o emoție la rândul ei nepotrivită care nu ne va ajuta să gestionăm situația.

Putem, într-o primă etapă, să ne distanțăm de gândirea care generează anxietate, pentru a căpăta o stare de spirit mai obiectivă și a domoli emoția paralizantă. Vom fi, astfel, mai liniștiți și vom putea găsi o soluție. Nu realitatea în care trăim pune probleme, ci ceea ce gândim despre acea realitate. Trăim situații pe care le interpretăm prin intermediul gândurilor sau al imaginilor mintale. De aceste gânduri, credințe și reprezentări mintale, depinde emoția pe care o resimțim și, mai apoi, comportamentul nostru. Dacă mă gândesc: „Cei din jur sunt răi”, o să fiu neliniștit în prezența altora, acest gând va genera un comportament neîncrezător și tensionat. Funcționăm potrivit unor scheme automate și avem, de-a lungul zilei, gânduri automate pe care nu le controlăm. Ne putem antrena să observăm aceste funcții pentru a corecta ceea ce nu funcționează. Caută alte gânduri mai potrivite realității și mai puțin neliniștitoare, care vor determina un alt tip de comportament.

Relaxarea îmbunătățește considerabil calitatea vieții cotidiene, nu doar prin sentimentul plăcut de destindere corporală și psihică pe care îl induce, ci și pentru că ne ajută să gestionăm mai bine stresul și emoțiile negative. Relaxarea permite scăderea nivelului de adrenalină, încetinirea ritmului cardiac și scăderea tensiunii arteriale și, de asemenea, reducerea tensiunilor musculare.

Creierul emite unde cerebrale care pot fi redate printr-o electroencefalogramă. Ritmul undelor variază în funcție de activitatea noastră: trezire, învățare, odihnă, relaxare, somn ușor, somn profund etc. Fiecare tip de undă este reprezentată printr-o literă a alfabetului grecesc: alfa, beta, gama, delta, teta. Ele se diferențiază prin frecvența lor hertziană. Undele delta sunt cele din timpul somnului profund, fără vise (de la 0,5 la 4 Hz). Undele teta sunt asociate relaxării profunde și corespund, de asemenea, unei stări hipnotice, precum și zonei de insensibilitate la durere (între 4 și 7 Hz). Undele alfa sunt cele ale relaxării ușoare și ale trezirii calme (între 8 și 13 Hz). Undele beta sunt cele ale activităților curente. Sunt emise și în timpul viselor (de la 14 Hz). Undele gama demonstrează o mare activitate cerebrală, precum în procesele creative sau când se rezolvă probleme (între 30 și 35 Hz).

Când ne trezim, adică atunci când funcționăm într-un ritm beta, creierul coboară adesea spre undele alfa, fără să fim conștienți, aceasta pentru a evita „supraîncălzirea” creierului. De mai multe ori pe minut, ciclul cerebral se reduce câteva microsecunde doar la undele alfa. Când funcționăm în ritm cerebral alfa, creierul nostru funcționează într-o manieră armonioasă, ceea ce ne permite să gestionăm mai bine stresul și să calmăm emoțiile negative. Aceasta ne permite, de altfel, să avem o percepție mai mare și mai corectă a lucrurilor, chiar mai intuitivă, ceea ce ne va permite să simțim ceea ce este bun pentru noi. Relaxarea și ancorarea în trăirea clipei prezente îi permite creierului nostru să emită unde alfa, benefice pentru starea noastră emoțională.

Psiholog Mihai Moisoiu

Tel. 0753 937 223

www.mihaimoisoiu.ro

E-mail: mmmoisoiu@gmail.com



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 09 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.