Sergiu RUSU
Un bătrân în vârstă de 85 de ani a învăţat pe propria piele care sunt riscurile dacă lasă uşa de la casă descuiată, chiar şi pentru jumătate de oră, după ce din locuinţă i-au fost furate toate economiile.
Păgubitul Constantin M., din comuna Frătăuţii Noi, a declarat că furtul s-a comis joi, în intervalul 14:00 -14.30, perioadă în care a lipsit de la domiciliu, însă a lăsat uşa descuiată.
Din locuinţă i-au dispărut 3.260 de lei.
„S-au dispus măsuri pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 03 August 2012.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.