Monitorul de Suceava

Hoț găsit de polițiști ascuns sub o pătură, la puțin timp după un furt

Florin PAIU

Un hoț recidivist a fost prins de polițiștii de la Marginea la scurt timp după ce intrase într-un atelier din comună de unde furase bunuri cu o valoare importantă.

Hoțul a fost găsit într-un imobil nelocuit, ascuns sub o pătură.

Sâmbătă dimineață, în jurul orei 8.00, Secția Rurală Marginea a preluat un apel la 112 prin care se anunța un furt. Echipajul a ajuns în scurt timp la fața locului, unde proprietarul constatase că i-au fost sustrase din atelier 3 autofiletante, estimând prejudiciul la 2.500 de lei.

Polițiștii au obținut date și informații cu privire la faptul că imediat după comiterea infracțiunii de furt  autorul s-a ascuns într-un imobil părăsit din apropierea locului comiterii faptei.

Polițiștii au mers în imobilul respectiv, unde l-au găsit ascuns sub o pătură pe Marian Blașciuc, în vârstă de 29 de ani, cu domiciliul în Bucșoaia-Frasin.

Polițiștii au găsit și cele trei scule furate, prejudiciul fiind așadar recuperat și restituit părții vătămate.

Polițiștii au deschis un dosar penal privind comiterea infracțiunii de furt calificat și continuă ancheta.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 28 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.