Monitorul de Suceava Căutat de poliție

Hoț condamnat pentru o spargere de 70.000 de euro din casa unor medici, dat în urmărire generală

Florin PAIU

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Rădăuți, condamnat definitiv la o pedeapsă de 3 ani de închisoare pentru un furt cu prejudiciu mare, din locuința unei familii de medici, a fost dat în urmărire generală după ce nu a fost de găsit la punerea în executare a mandatului.

Andrei Văcărean a fost condamnat definitiv pe 16 septembrie, când Curtea de Apel Suceava a confirmat pedeapsa stabilită de Judecătoria Rădăuți. 

El a fost judecat și găsit vinovat ca autor principal al unui furt cu

prejudiciul total de aproximativ 70.000 de euro, bani și bijuterii.

După 2 luni de arest preventiv, inculpatul a fost judecat în stare de libertate, sub control judiciar. 

Locuința prădată aparține unei familii de medici din Rădăuți, iar cei mai mulți bani au fost furați dintr-o casetă de valori prinsă în podea, în bucătărie.
Din cercetările polițiștilor și ale procurorilor de la Rădăuți a rezultat că la începutul lui septembrie 2022 inculpatul Andrei Văcărean a pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor în curte, apoi, prin efracție, în spaţiul interior al locuinței părților vătămate, luând, în scopul însușirii pe nedrept, din bucătărie, după îndepărtarea sistemului de fixare în podea, o casetă de valori conţinând sumele de 50.000 euro și de 80.000 lei, un ceas bărbătesc și cantitatea de aproximativ 30 g bijuterii din aur şi dintr-un dormitor suma de 8.000 lei, bunuri pe care ulterior le-a transportat împreună cu complicele, cu un autoturism, la un alt imobil din municipiul Rădăuți, iar apoi într-o locaţie necunoscută.

Ancheta a confirmat că cei doi au avut un plan infracțional anterior conceput, acționând la pont. Păgubiții erau plecați în concediu.

Conform sentinței definitive a judecătorilor, Andrei Văcărean a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru furt calificat, iar Mario Lucian Lupăștean la 2 ani de închisoare, pentru complicitate la furt calificat.

Ambii au fost arestați preventiv câte 2 luni în acest dosar. 

Conform deciziei judecătorilor, cei doi ar trebui să restituie păgubiților sumelor de 50.000 euro şi 88.000 lei, reprezentând sumele sustrase din locuinţă, şi suma de 8.340 lei, reprezentând contravaloarea bijuteriilor sustrase, în greutate totală de 30 grame.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 27 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.