Monitorul de Suceava

Handbaliștii de la CSU Suceava sunt prezenți în număr mare la loturile naționale

Gabriel TODERAŞCU

Clubul Sportiv Universitar Suceava rămâne principalul furnizor pentru reprezentativele României la handbal masculin. Astfel, la ultimele acțiuni ale loturilor naționale juvenile, consemnate în prima parte a lunii în curs, gruparea suceveană a avut nu mai puțin de unsprezece jucători convocați sub tricolor, după cum urmează: patru jucători la echipa națională de tineret, este vorba de portarul Dragoș Podovei, interul dreapta Codrin Radu, extrema dreapta Sorin Grigore și interul stânga Alexandru Reuț, șase la reprezentativa de juniori, ne referim aici la extrema stânga Teodor Ilucă, coordonatorul Andrei Rață, interul stânga Codrin Dascălu, pivotul Emanuel Șerban, interul dreapta Adrian Condrea și extrema dreapta Eduard Rusu, și unul la lotul național de cadeți, în persoana lui Ianis Chiruț.

În plus, în aceeași perioadă, foarte tinerii Sebastian Tabarcea și Ionuț Babiuc au fost chemați la o selecție la nivel național destinată jucătorilor născuți în anii 2010-2011.

De asemenea, talentatul Daniel Stanciuc, în vârstă de 20 de ani, un handbalist crescut și format la CSU Suceava, a evoluat zilele trecute în meciurile pe care echipa națională de seniori a României le-a susținut cu Portugalia și Polonia în preliminariile Campionatului European din 2026.

„Practic, este un pol al handbalului la Suceava, care crește și capătă tot mai multă greutate odată cu trecerea timpului, pentru că vorbim de jucători depistați, formați și instruiți aici. Sunt handbaliști tineri care vor avea un cuvânt de spus în acest sport în România, indiferent dacă vor evolua la Suceava ori în altă parte. Noi însă sperăm ca ei să rămână la Suceava”, a declarat Petru Ghervan, coordonatorul tehnic al CSU Suceava.

În acest context, ar trebui precizat că în ultimul sezon competițional gruparea suceveană a cucerit titlul național cu echipele de tineret, respectiv juniori II, și a devenit vicecampioană a României la juniori I.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 13 Noiembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.