Monitorul de Suceava

Guvernul a aprobat proiectul de lege privind achiziţia rachetelor Patriot

Mediafax.ro

Membrii guvernului Tudose au aprobat, în şedinţa de miercuri, proiectul de lege prin care Armata va achiziţiona şapte sisteme de rachete sol-aer Patriot cu echipamentele necesare, valoarea contractului fiind de 3,9 miliarde de dolari, fără TVA, scrie Mediafax.Proiectul de lege pentru realizarea „Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol” aferentă programului de înzestrare esenţial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)” pentru dotarea Armatei urmează să fie trimis spre aprobare Parlamentului României, această fiind procedura legală în cazul unor asemenea contracte cu valoare mare.”În cadrul proiectului de lege se face referire la achiziţionarea, începând cu anul 2017, a şapte sisteme de rachete sol-aer Patriot- dintre care patru sisteme destinate înzestrării Statului Major al Forţelor Aeriene şi trei sisteme destinate înzestrării Statului Major al Forţelor Terestre - şi a echipamentelor aferente, în valoare totală de circa 3,9 miliarde USD fără TVA”, transmite biroul de presă al Guvernului.Primul sistem va fi cumpărat până la sfârşitul acestui an, fiind deja primită scrisoarea de acceptare de la partea americană, valoarea acestui fiind de 764.780.000 dolari fără TVA.


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 08 Noiembrie 2017.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.