Monitorul de Suceava Luni, 18 noiembrie

„Grupul 4+” aniversează 15 ani de activitate și lansează un album de artă, la Galeria „Ion Irimescu” Suceava

Daniela MICUŢARIU

„Grupul 4+”, format din artiștii Dumitru Bostan, Mihail Gavril, Niculai Moroșan și Mihail Voicu, aniversează 15 ani de activitate (2009-2024) și lansează un album de artă la Suceava.

Vernisajul expoziției (pictură, grafică, sculptură) va avea loc luni, 18 noiembrie 2024, la ora 16:00, la Galeria de Artă „Ion Irimescu” Suceava.

Invitați de onoare: pictorul Liviu Suhar și sculptorul Ion Mândrescu. Prezintă scriitorul Grigore Ilisei și criticul de artă Iulian Bucur.

Evenimentul este organizat de Uniunea Artiștilor Plastici din România, filialele Piatra Neamț, Iași, București și Suceava.

Cei patru absolvenţi ai secţiei de grafică a Liceului de Artă „Octav Băncilă” Iași, promoția 1981 (Dumitru Bostan, Mihail Gavril, Niculai Moroșan și Mihail Voicu), au constituit, în anul 2009, ”Grupul 4+”, când au organizat prima expoziție, în formula inițială 4+1, la Galeria Cupola din Iași. Activitatea lor artistică a continuat apoi cu expoziții în mai multe galerii de artă din toată țară.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 12 Noiembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.