Gabriel TODERAŞCU
Formația Șoimii Gura Humorului a început miercuri pregătirile pentru sezonul de primăvară al Ligii a III-a sub comanda antrenorilor Bogdan Pantea și Mihai Eremia. Față de prima parte a campionatului, în lotul șoimilor nu se mai regăsesc jucătorii Acsinte, Stroia și Severin, în vreme ce la capitolul veniri singura certitudine o reprezintă deocamdată Cornel Căinari, un mijlocaș de calitate, care a evoluat ultima oară pentru Cetatea Suceava.
„Se antrenează cu noi și Ianis Crețu, un tânăr jucător de la Juniorul Suceava. De asemenea, suntem în discuții destul de avansate cu 3-4 fotbaliști experimentați, ce au în CV formații de Liga a II-a și a III-a, care în mod cert pot aduce un plus”, a declarat antrenorul Bogdan Pantea.
După perioada de reacomodare la efort, echipa humoreană va efectua, între 2 și 9 februarie, un stagiu de pregătire centralizată, pe plan local.
De asemenea, Șoimii vor susține și patru meciuri amicale, toate în deplasare, după cum urmează: pe 25 ianuarie, cu Știința Miroslava, pe 1 februarie, cu Gloria Ultra Dorohoi, pe 15 februarie, cu Șomuz Fălticeni, și pe 22 februarie, cu CSM Roman.
Humorenii, care ocupă locul 9 în Seria I cu trei etape înainte de finalul sezonului regulat, vor evolua în prima rundă din 2025 pe terenul liderului FC Bacău, pe data de 1 martie.