Monitorul de Suceava

Grădinița „Dumbrava minunată” din Suceava a fost autorizată de DSP

Dana HUMOREANU

Grădinița cu Program Prelungit „Dumbrava minunată” din municipiul Suceava a remediat problemele semnalate de Direcția de Sănătate Publică, la începutul acestui an școlar, astfel încât a putut obține autorizație de funcționare.

Deși este una dintre cele mai moderne din oraș și are inclusiv adăpost subteran pentru cazuri de alarmă, această grădiniță, situată în centru, la intersecția străzilor Dobrogeanu Gherea și Armenească, nu a fost autorizată sanitar deoarece nu avea ventilație la grupurile sanitare, circuitul de distribuție a mâncării se intersecta cu cel al copiilor, nu erau suficiente dulapuri-vestiar, spațiul de joacă din curte a fost considerat prea mic în raport cu numărul de copii de la grădiniță și spațiul dintre peretele exterior și tomberoanele pentru gunoi era mai mic de 10 m.

Conform conducerii grădiniței și a DSP, problemele au fost corectate și grădinița a fost autorizată sanitar, în urmă cu două zile.

La grădinița „Dumbrava Minunată” sunt înscriși 60 de copii. A fost modernizată și extinsă printr-un proiect finanțat majoritar cu fonduri europene și a fost redeschisă în septembrie 2022. Funcționează pe trei paliere - subsol, parter și etaj, este compusă din trei săli de grupă, o sală multifuncțională, birou administrativ, bucătărie + zonă preparare hrană, cabinet medical, spălătorie + călcătorie, vestiare cu grup sanitar pentru personal, grupuri sanitare la parter și etaj, spațiu tehnic. De asemenea, grădinița are un loc de joacă pentru copii, spații verzi și alei de acces. Fiind amplasată într-o zonă istorică, spațiul grădiniței nu este foarte generos și la reamenajare a trebuit modelat cel existent.

Lucrările de renovare și extindere au costat aproximativ un milion de euro, din care aproximativ trei sferturi au fost din fonduri europene, iar un sfert din banii municipalității (cheltuieli neeligibile).

Grădinița este de stat, părinții plătesc doar pentru masă. În acest an școlar costul este de 22 de lei/zi, cu 2 lei mai mult decât în anul școlar trecut.

Anul școlar 2024-2025 a început în județul Suceava cu 742 unități de învățământ, din care 724 de stat și 18 de învățământ particular; autorizație sanitară de funcționare aveau 358 unități școlare. Printre motivele care au făcut ca restul unităților școlare să nu primească autorizație sanitară de la DSP se numără lipsa apei potabile (apă neconformă); lipsa apei curente din rețea; absența cabinetului medical; nefinalizarea investițiilor la școlile aflate în lucru; schimbarea legislației de la acordarea avizului până la solicitarea autorizației. Conform legislației în vigoare, în toate clădirile destinate învățământului trebuie să existe apă curentă și grupuri sanitare.

În perioada 2014-2024, în județul Suceava au fost reabilitate 261 de unități de învățământ prin diferite programe de finanțare și/sau cu resurse proprii. 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 20 Decembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.