Monitorul de Suceava

Gheorghiu susține că inaugurarea Bazei Nautice de la Fălticeni a fost „încă un pas spre dictatură și monopol de putere din partea PSD”

Dan COMAN

 

Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu consideră că deschiderea noii baze sportive de la Fălticeni, care a avut loc miercuri, a reprezentat încă un pas spre o dictatură și monopol de putere din partea PSD. „Dragi suceveni, dacă nu suntem atenți la aceste alegeri, ne paște dictatura PSD”, a spus Bogdan Gheorghiu. El a amintit că această investiție s-a ridicat la suma de circa șase  milioane de lei, din care Consiliul Suceava a contribuit cu suma de trei milioane lei, reprezentanții acestei instituiții nefiind invitați la inaugurare. „Este adevărat că diferența a fost finanțată de Primăria Fălticeni din bugetul local, condusă de PSD, dar fără contribuția Consiliului Județean Suceava nu am fi inaugurat nimic. Administrația liberală a județului Suceava nu doar că a finanțat astfel de investiții, dar a și premiat în repetate rânduri sportivii care ne-au adus medalii olimpice și naționale în 2021, în 2023 și anul acesta, un număr de 15 sportivi și 2 antrenori care au adus onoare județului Suceava. Am sprijinit sportul și am recunoscut meritele canotorilor și antrenorilor suceveni. Totuși, la Fălticeni, cei care au contribuit nu au fost invitați. O dovadă clară de lipsă de respect”, a spus deputatul liberal.

El a arătat că la inaugurarea de la Fălticeni a fost prezentă „o cohortă PSD”, iar elementară dovadă de diplomație ar fi impus invitarea celor care au pus umărul la realizarea acestor investiții. „Pentru mărirea unora, totul se șterge cu buretele. Credeam că vinerea trecută a fost un accident, atunci când PSD-ul i-a interzis președintelui CJ Suceava în funcție să vorbească mediului de afaceri, deși domnia sa avea foarte multe vești de adus din partea liberalilor, vești din noul program de guvernare pe care chiar dumnealui îl coordonează”, a mai spus Bogdan Gheorghiu.

În același timp, el s-a întrebat, ca fost jurnalist și om apropiat de lumea presei, dacă se va ajunge în ziua în care libertatea de exprimare va fi complet suprimată de PSD. „Deja există semnale că unii jurnaliști se confruntă cu presiuni tot mai mari. Ridic aceste probleme pentru că, din ignoranță sau din neatenție, pot apărea monștri. La început mielușei care se pozează la braț cu democrația și peste noapte, dacă primesc puțină putere, sunt frați cu dictatura. Trag un semnal de alarmă foarte serios referitor la aceste practici și eu, ca om politic, parlamentar, fost ministru în Guvernul României, nu voi accepta niciodată derapajul spre totalitarism și dictatură. Oare primarii chemați în benzinării sau cei care primesc amenințări voalate din partea oficialilor PSD: <Ai grijă ce faci la alegerile acestea, că timp de 4 ani nu vei primi fonduri!>, nu simt deja pericolul dictaturii? E timpul să ne mobilizăm până nu e prea târziu”, a declarat Gheorghiu. El a mai spus că va solicita mediului de afaceri din Suceava să organizeze întâlniri cu toate partidele politice, nu doar cu PSD. „Trebuie să continuăm să sprijinim sportivii și comunitatea, fără interese politice meschine”, a încheiat Bogdan Gheorghiu.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 09 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.