Monitorul de Suceava Campanie

Gheorghe Șoldan, Vasile Rîmbu și deputatul Eugen Bejinariu, cu seniorii Sucevei, la sărbătoarea Sfinților Mihail și Gavril

Dana HUMOREANU

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, primarul Sucevei, Vasile Rîmbu și deputatul PSD de Suceava, Eugen Bejinariu, au participat la sărbătorirea Sfinților Mihail și Gavril, organizată de Asociația CAR Pensionari Suceava. Printr-un comunicat de presă remis de Gheorghe Șoldan, acesta a arătat că le-a transmis seniorilor că pentru susținerea „marilor proiecte de dezvoltare a municipiului și a județului Suceava” este nevoie de „o echipă cât mai puternică de parlamentari social-democrați” și i-a asigurat, totodată, că pensionarii se bucură de toată atenția din partea PSD.

„În doar 3 ani, cu PSD la guvernare, pensia medie a crescut cu 70% (în mare parte datorită recalculării), iar în următorul mandat legislativ (2025-2028), avem ca obiectiv o creștere cu 48% a pensiilor. Atât eu, cât și primarul Rîmbu, le-am mulțumit celor prezenți pentru că au avut încredere în noi la alegerile locale și le-am cerut să fie alături încă o dată de echipa social-democrată la alegerile din 24 noiembrie, 1 și 8 decembrie. Proiectele mari de dezvoltare a municipiului și județului Suceava au nevoie de o echipă puternică, alături de care să le vedem realizate cât mai repede, o echipă de parlamentari social-democrați și un președinte social-democrat”, a afirmat Gheorghe Șoldan.

Acesta a mai afirmat că social-democrații sunt determinați să facă o administrație performantă și să transforme Consiliul Județean Suceava și Primăria Suceava în două instituții care să lucreze doar în interesul cetățenilor.

„Ne vom zbate să aducem investiții record în județ, cum nu au mai fost până acum, și avem tot sprijinul premierului Marcel Ciolacu și al colegilor din conducerea centrală a PSD. Însă cel mai mult contăm pe sprijinul locuitorilor acestui județ la alegerile care urmează. După ce am reușit pe 9 iunie, împreună, să aducem schimbarea, avem încă o etapă importantă pentru a intra în linie dreaptă cu dezvoltarea județului Suceava: pe 24 noiembrie, pe 1 și 8 decembrie. Susțineți candidații PSD! Alegeți calea sigură pentru România! Calea sigură pentru Suceava!”, le-a transmis Șoldan seniorilor.

Comandat de PSD – OJ Suceava

Realizat de SC Interpress SRL

CMF 11240017, Tiraj 2115



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 11 Noiembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.