Monitorul de Suceava

Gheorghe Flutur și Ioan Balan, alături de primarul PNL Viorel Cucu la depunerea jurământului pentru un nou mandat

Dan COMAN

Primarul PNL din Adâncata, Viorel Cucu, a depus luni jurământul pentru un nou mandat la conducerea acestei comune. La ședința de constituire a noului Consiliul Local al comunei Adâncata și de depunere a jurământului au fost prezenți președintele Consiliului Județean și al PNL Suceava, Gheorghe Flutur, prefectul județului, Alexandru Moldovan, și deputatul liberal Ioan Balan.

Viorel Cucu se află la cel de-al patrulea mandat de primar al comunei Adâncata.

„Vreau să le mulțumesc în special foștilor consilieri locali, pentru că la noi în comună a fost unitate. Această unitate a dus la investiții de peste 36 de milioane de euro. Și ne așteaptă, dragi colegi, patru ani de muncă. Să știți că vom avea de muncă și vom avea de explicat locuitorilor comunei Adâncata greutățile prin care vom trece în următorii 2-3 ani. Asta înseamnă investiții în perioada următoare de 10 milioane de euro pentru Adâncata și mulțumesc în mod deosebit președintelui Gheorghe Flutur. Acum se lucrează, există un disconfort pe ulițele din Adâncata, dar noi nu am trecut la asfaltare și apoi să spargem din nou drumurile. O luăm încet. Investițiile înseamnă gaz, înseamnă două proiecte majore de 3,3 milioane de euro pentru extinderea canalizării pe toate drumurile care au rămas în Adâncata și refularea apelor în stația de epurare a municipiul Suceava. Scăpăm astfel de ceea ce spunem noi că este cea mai mare problemă, cu întreținerea actualei stații de epurare a comunei. De asemenea, un alt mare proiect va fi finalizarea digitalizări școlilor”, a transmis Viorel Cucu.

De precizat că viitorul Consiliu Local al comunei Adâncata este format din nouă reprezentanți ai PNL și câte doi de la PSD și AUR. Primarul Viorel Cucu a câștigat un nou mandat cu aproape 75% din voturi.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 14 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.