Monitorul de Suceava

Gheorghe Flutur consideră că PNL nu pierdea alegerile în Suceava și în județ dacă nu ar fi avut parte de „trădări rușinoase”

Dan COMAN

Liderul liberalilor suceveni, Gheorghe Flutur, consideră că PNL nu ar fi pierdut alegerile locale în municipiul Suceava și la nivelul Consiliului Județean Suceava, dacă nu ar fi avut parte de trădări din partea propriilor membri.Prezent la o ședință politică a organizațiilor liberale din colegiul 2 Suceava, Gheorghe Flutur a vorbit despre „trădările rușinoase” și defecțiunile care au existat în PNL, fără a nominaliza direct pe cineva anume. Pentru început, Flutur a ținut să îi mulțumească deputatului Ioan Balan pentru că și-a asumat conducerea Organizației Municipale Suceava a PNL, într-un moment greu în care „PNL, din păcate, a pierdut Primăria Suceava și mai mult, conducerea Consiliului Județean”.

El s-a arătat optimist că numărul mare de liberali prezenți la ședință arată că PNL are forță să renască și să recupereze ce s-a pierdut. „Tare mă tem eu că prin primăvară o să le fie dor de administrații liberale sucevenilor noștri. Dar așa este în viață”, a spus liderul PNL Suceava, care a adăugat că are câteva mesaje de suflet pentru liberalii din municipiul Suceava.

„Ani de zile ați fost și am fost motorul aici, în partea aceasta de țară a liberalismului. Îmi aduc aminte 2008, anul când am spart monopolul de putere al PSD. Suceava, altă culoare decât roșie pe harta României. Era un pas uriaș pe Moldova, o poartă deschisă pe dreapta. Asta înseamnă că există un potențial. Ce să faci? Mai sunt și surprize și până la urmă fac parte din democrație”, a spus Flutur. El a adăugat că până acum nu a vorbit și nu a acționat în privința „defecțiunilor care au fost la Suceava și a trădărilor rușinoase care au fost”. „ Și vă îndemn să le ignorați și să mergem înainte, pentru că avem treabă. Noi nu ajungeam în situația asta dacă nu aveam astfel de trădări. Nici județul, nici municipiul nu aveau un drum roșu spre Vaslui, spre fiefurile pesediste, ci rămâneam pe culoarul nostru liberal. Aceste trădări le plătim”, a declarat Gheorghe Flutur.

El i-a invitat pe liberali „să ne ridicăm la luptă politică” la următoarele alegeri pentru a dovedi că PNL are oameni capabili. Flutur a subliniat că modernizarea municipiului și județului Suceava a fost făcută, în primul rând de PNL. „Da, unii dintre noi am fost la butoane, aleși primari, președinți, da. Avem și noi un merit, dar trebuie să lăsăm meritul PNL. Și vorbesc de municipiul Suceava”, a afirmat Flutur. El a subliniat că marile transformări în municipiul Suceava se datorează unei echipe liberale. Președintele PNL Suceava consideră că fiecare din această echipă liberală trebuie să scrie câte o carte despre ceea ce s-a întâmplat în municipiul Suceava. El a făcut referire aici la recenta broșură lansată de actualul primar al Sucevei, Ion Lungu, fost președinte al Organizației Municipale Suceava a PNL, în care acesta și-a prezentat realizările din cei 20 de ani de mandat de primar. „Fiind că fiecare dintre dumneavoastră ați contribuit la procente ca liberalii să fie la putere. Așa cred că trebuie privită această problemă”, le-a transmis Gheorghe Flutur liberalilor suceveni.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 05 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.