Monitorul de Suceava Susținere

Gheorghe Flutur a primit un vot masiv pentru a continua la conducerea PNL Suceava

Dan COMAN

Comitetul Director Județean al PNL Suceava, întrunit joi la Gura Humorului, i-a acordat un vot majoritar senatorului Gheorghe Flutur pentru a continua la conducerea organizației județene. Potrivit unor surse politice, la începutul ședinței, liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a solicitat, la început de an, un vot de încredere din partea membrilor acestei structuri de conducere a liberalilor suceveni. Votul a fost secret, iar la final, Gheorghe Flutur a avut 117 voturi ”pentru”, 7 ”împotrivă” și o abținere.

Tot în cadrul aceleiași ședințe, liberalii suceveni au votat două rezoluții care să fie susținute de către PNL Suceava. Una dinte acestea este pentru susținerea localităților care sunt incluse în proiectul ”Suceava – utilități și mediu la standarde europene”, care au nevoie de fonduri pentru plata ratelor și dobânzilor pentru creditul contractat pentru acest program, și una pentru susținerea în continuare a realizării proiectului șoselei de centură a orașului Gura Humorului.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 10 Ianuarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.