Monitorul de Suceava Argumente

„Geografia dezvoltă cetățeni informați, responsabili și conștienți de realitățile globale”

Adelina TALPALARIU

Filiala Suceava a Societății de Geografie din România, la conducerea căreia se află profesorul fălticenean de geografie Marcel Porof, reacționează cu privire la schimbările din noile planuri-cadru de liceu, unde geografia a fost eliminată pe anumite niveluri de studiu, și face un apel pentru menținerea acesteia în trunchiul comun.

Profesorul subliniază că această decizie limitează accesul tinerilor la o știință cu multiple aplicații practice, esențială pentru înțelegerea lumii contemporane.

Potrivit acestuia, „eliminarea geografiei din trunchiul comun la anumite niveluri și profiluri ridică îngrijorări majore, întrucât poate avea consecințe negative asupra formării viitoarelor generații. Educația geografică joacă un rol crucial în dezvoltarea unor cetățeni informați, responsabili și conștienți de realitățile globale”.

Prof. dr. Porof, președintele SGR, filiala Suceava, aduce o serie de argumente care susțin necesitatea menținerii Geografiei în planurile-cadru:

 

 

Societatea de Geografie din România, filiala Suceava, susține necesitatea menținerii geografiei în trunchiul comun pentru clasele a XI-a și a XII-a, subliniind rolul esențial al acestei discipline în educația tinerilor.

„Formarea unor generații capabile să înțeleagă interdependențele dintre factorii naturali, economici și sociali este vitală pentru o societate bine pregătită să facă față provocărilor viitorului”, susține SGR.

Este un punct de vedere în acord cu cel al celorlalte filiale ale SGR din țară, al facultăților de profil din România, al reprezentanților Academiei Române și, cel mai probabil, în asentimentul celor aproximativ 300 profesori ce predau geografia în județul Suceava, al părinților și nu în ultimul rând al elevilor.

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 07 Februarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.