Monitorul de Suceava Ediția a II-a

Gala Persoanelor cu Dizabilități are loc sâmbătă, la Complex Zamca

Cosmin ROMEGA

Un eveniment de suflet, dedicat celebrării curajului, talentului și demnității tuturor celor care înfruntă provocările vieții cu putere și optimism - Gala Persoanelor cu Dizabilități, va avea loc sâmbătă, 30 noiembrie.

Ediția a II-a a evenimentului se va desfășura de la 12.00, la Complexul Zamca, din municipiul Suceava, intrarea fiind gratuită.

Gala Persoanelor cu Dizabilități Suceava este organizată de Asociația „Bucovina civică”, prima ediție, de anul trecut, reunind peste 100 de participanți.

”A fost o lecție de viață pentru noi toți”, spune Andrei Bacoș, organizator al evenimentului împreună cu Vasile Bolohan, care invită persoanele cu dizabilități să participe la eveniment, să sărbătorească împreună ceea ce contează cu adevărat și să transmită un mesaj puternic: "Orice om are valoare, iar lumea noastră este mai frumoasă când ne susținem unii pe alții".

În cadrul evenimentului se dorește punerea în lumină a provocărilor cu care se confruntă persoanele cu dizabilități; talentele ascunse care merită să fie descoperite și apreciate; mesajul că suntem egali, iar diversitatea este cea care ne face mai frumoși și mai puternici.

Programul zilei va include muzică, momente artistice, pizza, băuturi, surprize și o atmosferă plină de bucurie. Cei prezenți vor avea ocazia să-și exprime talentul, iar ceilalți prezenți să îi susțină cu aplauze și admirație.

Cei dornici să participe la Gala Persoanelor cu Dizabilități sunt rugați să confirme prezența printr-un mesaj la numărul de telefon 0741993127.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 27 Noiembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.