Monitorul de Suceava

Gabriela Popescu, de la Gura Humorului, singura femeie președinte de club de rugby, aleasă în Biroul Federal al federației de specialitate

Florin PAIU

 

Gabriela Popescu, președintele Rugby Club Gura Humorului, echipă care a terminat sezonul trecut al Diviziei Naționale pe locul III, cea mai bună performanță a echipei la nivel de seniori, a fost aleasă membră în Biroul Federal al Federației Române de Rugby, forul care ia deciziile importante privind acest sport în România.

Biroul Federal este compus din 15 membri, cu mandat de 4 ani, din care președinte, cei trei vicepreședinți ai federației și 11 membri.

Gabriela Popescu este deja un nume cunoscut în lumea rugby-ului românesc, un nume care a atras atenția la început pentru că este ușor atipic ca o femeie să conducă un club de rugby, însă care a demonstrat ulterior multă implicare, care a adus și reușite notabile.

Gabriela Popescu este cea care, din 2017, a contribuit la dezvoltarea și implementarea programului ”Rugby pentru toți”, o inițiativă menită să ofere acces la rugby copiilor și tinerilor cu abilități deosebite în jocul cu mingea ovală, indiferent de mediul din care provin.

În 2021, Gabriela a lansat și ”Mini Rugby pentru toți”, o inițiativă care creează o rețea națională de școli în care rugby-ul joacă un rol central.

În anul 2022, Gabriela Popescu a lansat ”Ghidul Sport pentru schimbare – Rugby pentru toți. Ghid Practic de implementare de la idee la un program complet și complex”, prima inițiativă din România care promovează sportul de masă ca instrument pentru impact social.

„Pentru mine, a fi parte din forul executiv al Federației Române de Rugby este o onoare, care mă responsabilizează adițional și le mulțumesc colegilor din domeniu pentru oportunitatea de a contribui la dezvoltarea acestui sport atât de drag mie. Angajamentul meu pentru următorii 4 ani este că voi da tot ce pot și încă puțin pentru a contribui la dezvoltarea rugby-ului românesc și sper să găsesc în acest for de conducere susținerea și experiența tehnică necesare pentru a crește nivelul rugby-ului românesc”, a declarat Gabriela Popescu.

Echipa națională de rugby a României a obținut recent calificarea la Cupa Mondială de Rugby din 2027, care se va desfășura în Australia.

Chiar și așa, pe fond, acest sport nu se simte foarte bine în România. Numărul de echipe este mic, de jucători la fel, iar la echipe de copii și juniori stăm și mai prost decât la seniori.

Bugetele Federației Române de Rugby au fost mici în ultimii ani, condiții în care menținerea României, deocamdată, în top 20 mondial în acest sport este o performanță.

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 21 Februarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.