Daniela MICUŢARIU
Fundația Umanitară „O Nouă Viață” a organizat marți, 3 decembrie 2024, la Siret, Marșul „Egal e Normal”, ediția a XIII-a. Evenimentul, desfășurat cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, a avut loc pe traseul Biserica Catolică – Primăria Siret – sensul giratoriu din dreptul Poliției – esplanada Casei de Cultură. Acțiunea a vizat sensibilizarea comunității cu privire laimportanța incluziunii sociale și a susținerii persoanelor cu dizabilități, promovând valori precum egalitatea și respectul pentru diversitate.
„Într-un context economic marcat de provocări precum creșterea costului vieții, este esențial să ne asigurăm că persoanele cu dizabilități nu sunt uitate, ci primesc sprijinul necesar pentru a participa activ la viața comunității. Acest marș a fost o oportunitate de a atrage atenția asupra nevoilor lor și de a reafirma angajamentul comunității pentru o societate mai incluzivă”, a declarat Marcela O’Connor, director executiv - Fundația Umanitară „O Nouă Viață” Siret.
Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități ne reamintește de responsabilitatea pe care o avem față de fiecare membru al comunității, mai spun organizatorii: „Prin acțiuni precum marșul <Egal e Normal>, ne dorim să creăm o societate mai conștientă și mai deschisă, în care toți oamenii, indiferent de abilități, să fie apreciați și respectați. Este un pas important în direcția înlăturării prejudecăților și promovării egalității”.
Fundația Umanitară „O Nouă Viață” le mulțumește tuturor partenerilor care au sprijinit organizarea acestui eveniment: Primăria Orașului Siret, Școala Gimnazială „Petru Mușat” Siret, Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret, CRRPH O Nouă Viață, Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret, Direcția Generală de Asistență Socială Siret, bisericile Ortodoxă și Romano-Catolică din Siret, Complexul Alma Mater – Amadeus Siret, alte fundații și instituții locale, precum și membrilor comunității. De asemenea, mulțumiri speciale au fost adresate de organizatori și Poliției Comunitare și Poliției Orașenești Siret pentru sprijinul acordat.