Monitorul de Suceava Anunț

Fostul cinematograf „Doina” din municipiul Fălticeni intră în reabilitare

Stelian BORHAN

Fostul cinematograf „Doina” din municipiul Fălticeni ar putea fi redeschis într-un an și jumătate. Anunțul a fost făcut de primarul din Fălticeni, prof. Gheorghe Cătălin Coman, în cadrul şedinţei Consiliului Local din după-amiaza zilei de luni, 7 octombrie, cu ocazia aprobării indicatorilor tehnico-economici actualizați la faza PTH și a cheltuielilor legate de proiect pentru obiectivul „Reabilitare, eficientizare termică și refuncționalizare clădire P+1, cu destinația de centru cultural multifuncțional Doina, din Municipiul Fălticeni, Jud. Suceava”.

Proiectul, care urmează să fie finanțat prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027, se află în etapa premergătoare lansării licitației pentru desemnarea constructorului. Investiţia care urmează a fi realizată în urbea de pe Şomuz presupune reabilitarea și eficientizarea termică a clădirii actuale, construită în 1962, pe un teren de 1.211 mp. Fostul cinematograf, cu o suprafaţă construită desfăşurată de 900 metri pătraţi, va fi reorganizat funcțional pentru a respecta normele actuale de siguranță și accesibilitate, oferind spaţii pentru evenimente culturale, sociale și de divertisment​.

Lucrările, estimate să dureze 18 luni, vor include intervenții pentru optimizarea circuitelor de acces, dotări tehnice și modernizarea echipamentelor pentru a crește eficiența energetică. Un obiectiv major al proiectului este reducerea consumului de energie cu 84,30% și a emisiilor de CO2 cu 98,79%, ceea ce va contribui la reducerea costurilor pentru comunitate.

Obiectivul va dispune de trei săli, două urmând a fi separate prin pereți mobili. Una dintre săli va funcționa ca cinematograf, în timp ce altă sală va fi dedicată activităților culturale, artistice și muzicale. Cea de-a treia sală va fi concepută pentru conferințe, întruniri și expoziții. La parter vor fi un hol foaier, recepție, garderobă - accesibile prin accesul principal; holuri evacuare - accesibile din sala multifuncțională, spații pentru artiști, grupuri sanitare separate pentru public şi pentru cei care vor susţine spectacole.

 

Viitorul Centru Cultural „Doina” va avea săli multifuncționale și un cinematograf

Valoarea totală a investiției este estimată la 15,9 milioane de lei, durata de realizare este de 18 luni, iar în scurt timp urmează a fi lansată procedura de licitaţie, lucrările urmând să înceapă în primele luni din 2025. 

„Astăzi aprobăm proiectul tehnic la faza de execuţie, indicatorii tehnico-economici şi cheltuielile legate de acest proiect. Suntem eligibili cu acest proiect, am parcurs toţi paşii necesari, avem proiectul tehnic finalizat şi în perioada imediat următoare scoatem la licitaţie execuţia lucrărilor. Termenul de realizare va fi de un an şi jumătate şi sper ca la mijlocul anului 2026 să fie finalizate şi spaţiul să devină funcţional.

Vor fi două săli despărţite printr-un perete mobil. În sala de jos, aşa cum o ştiu fălticenenii, va fi o tribună retractabilă, care se va strânge la perete, fiind astfel permisă şi derularea altor activităţi în afara spectacolelor. În acel spaţiu vor putea fi montate mese, având loc activităţi şcolare şi alte activităţi în care nu este nevoie de scaune. Partea de cinematograf va avea un ecran mobil şi un sistem de sonorizare foarte modern, Dolby surround. Vom avea un sistem de climatizare-condiţionare electric, nu vor mai exista calorifere, cu alimentare şi din panouri fotovoltaice care vor reduce foarte mult consumul, iar în perioada de vară vom fi independenţi energetic, după cum reiese din studii.

Unde era sistemul de proiecţie va fi o a treia sală, multimedia. Tot la etaj vor fi birourile”, a precizat primarul Gheorghe Cătălin Coman.

În cadrul ședinței de luni, primarul Cătălin Coman a prezentat o proiecție vizuală a viitorului Centru Cultural Multifuncțional „Doina”.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 09 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.