Mediafax.ro
Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, susţine că noua strategie de guvernanţă corporativă unitară aprobată recent de Electrica SA încalcă drepturile acţionarilor minoritari şi va pune în pericol oferta publică iniţială programată pentru luna iunie, informează Mediafax.
Noua strategie de guvernanţă corporativă îi oferă acţionarului majoritar, statul român prin intermediul Electrica, o poziţie privilegiată şi încalcă drepturile acţionarilor minoritari prin faptul că permite intervenţia statului în activitatea curentă a celor patru subsidiare în care Fondul deţine o participaţie minoritară, se arată într-un comunicat transmis de Fondul Proprietatea.
Mai mult, noua strategie aprobată la data de 20 martie 2014 de Adunările Generale ale Acţionarilor Electrica Distribuţie Transilvania Nord, Electrica Distribuţie Transilvania Sud şi Electrica Furnizare, prin votul unic al Electrica, în calitate de acţionar majoritar, încalcă sever principiile OECD privind guvernanţa corporativă pentru companiile de stat, care au stat la baza OUG 109/2011, Codul de Guvernanţă Corporativă al Bursei de Valori Bucureşti, Legea 31/1990 a societăţilor comerciale şi Legea 123/2012, pentru următoarele motive:
• Electrica va prelua funcţia strategică şi cea operaţională de la subsidiarele sale, care vor fi obligate să plătească Electrica pentru aceste servicii. Prin urmare, responsabilităţile şi competenţele managementului, precum şi autonomia operaţională a subsidiarelor, sunt anihilate. Acest lucru încalcă articolul 4 al OUG 109/2011, care subliniază faptul că statul român nu are voie să intervină în managementul zilnic al companiilor pe care le controlează, ci trebuie să asigure autonomie operaţională, şi articolul 142 din Legea 31/1990, care interzice transferul funcţiilor strategice către acţionarul majoritar. De asemenea, centralizarea celor două funcţii este în conflict cu prevederile articolului 48 din Legea 123/2012, care solicită independenţa activităţilor de furnizare şi distribuţie;
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 29 Martie 2014.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.