Monitorul de Suceava

Flutur, nostalgic la Târgul Mărului, dar bucuros că marile magazine au început să achiziționeze mere de la producătorii români

Dana HUMOREANU

Târgul Mărului de la Fălticeni a fost vizitat, sâmbătă, de președintele în exercițiu al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

După ce a făcut un tur al standurilor și a stat de vorbă cu producătorii, Flutur a rememorat începuturile acestui eveniment, despre care a spus că l-a inițiat în 2006, când era ministru al Agriculturii, alături de vicepreședintele în exercițiu al CJ, Vasile Tofan, pe atunci primar la Fălticeni. „De atunci s-a dezvoltat frumos Târgul Mărului”, a afirmat Flutur, arătând că a cumpărat o plasă cu mere Ionatan.

Gheorghe Flutur, aflat în ultimele zile ale mandatului de președinte al administrației județene, a apreciat dezvoltarea fermelor de mere, cu suprafețe de 5-10 hectare, ca pe „un lucru extraordinar”.  

De asemenea, a remarcat că mulți dintre producătorii de la târg vând sub marca „Produs în Bucovina”, o altă inițiativă care i-a aparținut.

„Au participat la multe târguri și au început să vândă mai bine, iar mai nou, văd că îi primesc marile magazine să furnizeze mere. Am luptat enorm pentru asta, ca retailerii mari să accepte mărul românesc, mărul de Fălticeni. Când am înființat asociația <Produs în Bucovina> am făcut-o pentru că eram supărat că nu ne vindem produsele noastre și țin minte că la Suceava mărul de Fălticeni s-a vândut în fața magazinelor foarte bine. După ce au văzut marile magazine ce se întâmplă, i-au chemat înăuntru și am avut raioane, insule pentru vânzarea produselor de aici. E un mare lucru și sper ca școlile să cumpere în continuare și noi, românii, să consumăm mere de aici. Eu sunt un mare consumator de măr, de sucuri de mere pentru că mărul înseamnă sănătate, dar înseamnă și respect pentru palmele bătătorite ale celor care lucrează la aceste livezi. Anii uneori sunt vitregi, dar astăzi găsesc fermieri bucuroși, care își vând marfa la prețuri rezonabile”, a mai spus Gheorghe Flutur.

Târgul Mărului de la Fălticeni are loc în acest an în zilele de 19 și 20 octombrie, în zona centrală a municipiului, și reunește cei mai mari producători de mere din zonă, alături de producători tradiționali. Evenimentul este organizat de Primăria Fălticeni, împreună cu Consiliul Județean Suceava și Asociația „Produs în Bucovina”. 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 19 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.