Monitorul de Suceava

Flutur își trimite armata liberală să explice oamenilor programul de guvernare al PNL

Dana HUMOREANU

Programului de guvernare al PNL a fost prezentat, sâmbătă, la Sinaia, de către cel care l-a coordonat, prim-vicepreședintele PNL, Gheorghe Flutur.

Programul reprezintă viziunea liberalilor „pentru o Românie puternică și unită, unde fiecare generație are șansa unui viitor mai bun, aici, acasă”.

La întrunirea la care alături de parlamentari și candidații la Parlament au participat aleșii locali ai PNL, Flutur i-a numit pe aceștia „echipa de elită a PNL, validată de electorat și totodată forța principală a acțiunilor viitoare ale PNL”, adică la alegerile prezidențiale și parlamentare care urmează. „PNL a fost și rămâne un partid al primarilor, apropiat de administrația publică locală și de comunitățile locale, un partid al descentralizării și al creșterii autonomiei decizionale. PNL are o misiune istorică de a aduce România în prima linie a lumii libere, fiind partidul care a clădit România modernă”, a spus Flutur, de la tribuna întrunirii.

Liderul PNL a reafirmat că partidul său optează ferm pentru piața liberă, în care „statul asigură doar cadrul concurenței corecte, garantând proprietatea privată, susținerea inițiativei libere, a antreprenoriatului și a muncii”.

„PNL își asumă modernizarea cu rost, cu scop și cu direcție a României”, a declarat Flutur, iar programul pe care l-a prezentat propune un model economic și social „bazat pe stabilitate fiscală, investiții strategice, modernizare digitală și tranziție către economia verde și circulară”. 

Pentru următorii 4 ani, PNL propune o creștere anuală a PIB-ului cu cel puțin 3% în fiecare an, creșterea reală a veniturilor românilor și accelerarea convergenței economice cu statele din Europa de Vest.

Programul său se bazează pe „10 piloni transversali”, fundamentați pe „cooperare interministerială și digitalizare, pentru a asigura stabilitate economică, modernizare și creșterea calității vieții”.

Acești piloni sunt: 1. Susținerea mediului economic pentru stabilitate fiscală și creștere economică; 2. Competitivitate crescută prin reindustrializare, bazată pe valorificarea resurselor naturale și productivitate; 3. Noua siguranță și securitate națională: protejarea statului de drept și un serviciu judiciar în slujba cetățenilor și companiilor; 4. România verde: un viitor durabil prin împădurire, educație și inovație în protecția mediului; 5. Pactul pentru satul românesc și agricultură; 6. Investiții în infrastructură, fundamentul creșterii economice durabile; 7. Dezvoltare urbană și locuire pentru un viitor sustenabil: soluții pentru tineri; 8. Creșterea serviciilor publice de educație; 9. Modernizarea și digitalizarea sănătății – investiții în infrastructură și acces sporit la servicii medicale; 10. Modernizarea administrației publice, incluzând o nouă viziune pentru dezvoltarea Bucureștiului.

Pentru punerea în aplicare a programului pe care l-au structurat, liberalii vor un președinte al României care provine din PNL, respectiv Nicolae Ciucă, „un parteneriat solid între partid, premier și președinte” și „o unitate a dreptei în jurul valorilor și curentelor doctrinare ale dreptei autentice românești (liberalism, conservatorism și creștin-democrație)”.

Pentru atingerea acestor obiective, Flutur le-a cerut primarilor și viitorilor parlamentari ca, atunci când se întorc acasă, să explice oamenilor că „singura soluție pentru siguranța și prosperitatea lor este un vot pentru Nicolae Ciucă la președinția României și pentru candidații PNL la alegerile parlamentare”. „Facem această ofertă cu gândul de bine la familiile românilor, la comunitățile locale și la România în ansamblul ei”, a mai spus Gheorghe Flutur.

Comandat de PNL – OJ Suceava

Realizat de SC Intrerpress SRL

CMF 11240002



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 02 Noiembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.