Monitorul de Suceava

Flutur îl felicită pe primarul din Rădăuți pentru investițiile în modernizarea străzilor și în rețele de utilități

Dana HUMOREANU

Președintele în exercițiu al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a fost joi la Rădăuți și a făcut, împreună cu primarul Bogdan Loghin, o vizită de lucru în cartierul Toloaca de Sus, unde a fost asfaltată o stradă. Flutur a explicat că strada respectivă este una dintre cele 12 asfaltate prin programul administrației locale. „Mă bucur foarte mult că se finalizează, Rădăuțiul aștepta așa ceva. În afară de asfalt, Rădăuțiul a fost și încă mai este un șantier, cu 81 de străzi și străduțe pe care s-a tras apa și canalul”, a declarat Gheorghe Flutur.

Potrivit acestuia, municipiul Rădăuți are proiecte pentru rețelele de apă și canalizare în valoare de 20 de milioane de euro, care vor face ca peste 95% dintre locuitori să aibă locuințele racordate la aceste utilități.

„A fost o lucrare ambițioasă, primarul a fost mereu aici, am fost și eu cât am putut și am ajutat din răsputeri Rădăuțiul și îl voi ajuta în continuare. Văd bucuria oamenilor care ne așteaptă la poartă. Era nevoie de mult de aceste investiții, pentru că aproape jumătate din municipiu avea nevoie de apă, canalizare și drumuri modernizate. Astăzi se întâmplă acest lucru și vreau să-l felicit din suflet pe Bogdan Loghin, un primar gospodar, un primar care se luptă pentru fonduri și în continuare venim cu noi și curajoase proiecte”, a afirmat Gheorghe Flutur.

Șeful administrației județene a mai spus că în două săptămâni vor fi finalizate și lucrările din centrul orașului și se va turna asfalt  „pentru ca și centrul să arate așa cum merită Rădăuțiul și rădăuțenii”.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 17 Octombrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.