Monitorul de Suceava Critici

Flutur critică numeroasele taxe introduse de USL

Dan COMAN

Preşedintele PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a declarat vineri că USL a ajuns să-i supere pe români în fiecare zi. Prezent alături de liderul PDL Vasile Blaga, pentru a susţine moţiunea acestuia, cu care candidează pentru şefia partidului, Gheorghe Flutur a declarat că USL îi supără toţi românii, prin introducerea noilor taxe şi impozite, dar şi pe suceveni, prin blocarea finanţărilor pentru investiţiile din judeţul Suceava. Flutur a spus că PDL trebuie să se organizeze şi să-i apere atât pe suceveni, cât şi pe primarii democrat liberali din judeţ, care „sunt supuşi la presiuni, la subfinanţare, la supraimpozitare, la izolare, la ameninţare”. El a criticat actualul Guvern al României, subliniind că „în două luni USL a introdus ziua şi taxa”.

Gheorghe Flutur a spus că PNL şi PSD trebuie să plătească „acea coplată politică” pentru toate taxele şi impozitele pe care le-au introdus de când au preluat guvernarea.

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 02 Martie 2013.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.