„Fetița care privea trenurile plecând”

O carte pe zi: „Fetița care privea trenurile plecând”

Autor: Ruperto Long

Traducător: Eugenia Munteanu, Dan Munteanu Colan

Apariție: 2023

Nr. pagini: 416

Editura: EPICA

Descriere

Romanul, rod al documentării asidue a autorului, constituit sub forma mărturiilor mai multor personaje, implicate mai mult sau mai puțin direct în soarta familiei Strawczynski-Wins, reușește să urmărească parcursul tragic al protagoniștilor care încearcă să se pună la adăpost de prigoana nazistă împotriva evreilor în toată Europa și totodată să realizeze un tablou convingător, cutremurător, al acelei epoci de noapte a minții.

Din corul vocilor abil împletite ale martorilor se remarcă extraordinarul Domingo López Delgado, un luptător aproape legendar, un uruguayan care, la douăzeci și patru de ani, traversează Atlanticul să lupte pentru libertatea altei țări, se înrolează în Legiunea Străină și trece prin iadul fronturilor din Libia, Franța, Germania, până la victoria finală.

Și, desigur, Charlotte, fetița minunată, sensibilă, inteligentă și curajoasă, ale cărei amintiri constituie fundamentul întregului roman-document, puse la dispoziția noastră pentru ca să înțelegem dimensiunea ororii și a dramei trăite și cu speranța că vom evita să se repete.

Speranța, de altfel, este lumina călăuzitoare pe lungul și anevoiosul drum spre libertate al tuturor eroilor cărții.

Frânturi din „Fetița care privea trenurile plecând”

"Pune păpușa alături de alte păpuși ca să nu se simtă singură. La Paris, vei primi o păpușă mult mai frumoasă.”

"Nu aveam cu ce să ne jucăm. De aceea, mama aduna de pe străzi acele foi volante pe care le împrăștiau naziştii şi colaboraţioniştii de la Vichy şi, cu sfântă răbdare, ne făcea jucării… Ce ironie! Trăiam închişi într-un dulap şi ne omoram timpul cu foile volante care îndemnau populaţia să-i denunţe pe evreii ascunşi!”

“Îmi amintesc, de asemenea, că în fața acelei lumi nemiloase care ne hărțuia, m-a asaltat pentru prima oară un gând dureros, pe care nu mi l-am mai putut scoate niciodată din minte: <Poate părinții noștri nu sunt de ajuns ca să ne apere.>”

“Mă fascina să privesc cum plecau trenurile, să mă uit cum se pierdeau în câmpie, atât de rapide și atât de libere… Până când, într-o după-masă, când soarele apunea, mi-a atras atenția un vechi tren de vite care se deplasa încet.”