Monitorul de Suceava 5-7 iulie 2024

Festivalul Internațional de Folclor „Arcanul”, ediția a XXXI-a, la Rădăuți

Daniela MICUŢARIU

La Rădăuți se va desfășura, în perioada 5 – 7 iulie 2024, Festivalul Internațional de Folclor „Arcanul”, ediția a XXXI-a, eveniment dedicat promovării, conservării și transmiterii valorilor culturale tradiționale.

500 de artiști din cele 16 grupuri participante, împreună cu soliștii și muzicienii prezenți, vor oferi publicului ocazia unică de a descoperi și aprecia bogăția culturală internațională, prin participarea la cele două parade ale portului, cântecului și jocului tradițional de vineri, 5 iulie, și de duminică, 7 iulie 2024.

Invitați din Cehia, Cipru, Macedonia, Republica Moldova, Serbia, Slovacia, Turcia, Ucraina și România vor putea fi admirați la spectacolele ce vor avea loc pe scena amplasată în centrul municipiului Rădăuți, în toate cele trei zile de festival. Duminică, pe 7 iulie 2024, vor susține recitaluri Adriana Bucevschi, Surorile Dana și Alexandra Dăncilă, Grigore Gherman, Maria Iliuț, Surorile Ioana și Iuliana Luța, Ionela Popescu.

Organizatorii, Primăria Municipiului Rădăuți și Casa Municipală de Cultură, au transmis următorul mesaj: „Vă așteptăm cu drag pentru a ne bucura împreună de frumusețea, diversitatea și valoarea inestimabilă a cântecului, dansului și portului tradițional din diferite zone etnofolclorice ale României, cât și din cele 8 țări participante la festival”.

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 02 Iulie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.