Monitorul de Suceava Demers

Fermierii suceveni, invitați să se alăture Asociației Producătorilor Agricoli din Bucovina, pentru a fi mai puternici

Florin PAIU

O nouă asociație a fermierilor din Suceava încearcă să atragă cât mai mulți membri pentru a deveni o voce puternică, o voce care să le reprezinte cu succes interesele acestora.

Asociația  Producătorilor Agricoli din Bucovina  a avut ieri o nouă întâlnire între membrii fondatori, având loc discuții pe temele de interes ale producătorilor agricoli din sectorul vegetal dar și cel zootehnic.

Vladislav Petriceac, președintele Asociației Producătorilor Agricoli din Bucovina, a explicat că Suceava are un specific aparte, atât în sectorul agricol cât și în cel zootehnic.

Avem terenurile agricole încă destul de fărâmițate, majoritatea fermierilor lucrând 100-200 de hectare, precum și un sector de creștere a bovinelor încă important, iar plecând de la aceste realități se încearcă a se face mai  mult pentru cei care mai cred în agricultură în general și și-au investit munca de o viață în cultivarea terenurilor sau în zootehnie:

”Printre alte probleme, avem o problemă mare în relația cu instituțiile. Uneori, la APIA Suceava suntem tratați cu superioritate, cu aroganță, ne simțit ca ultimii oameni când ajungem la această instituție, deși ei ar trebuie să fie acolo pentru a ne ajuta. Este o problemă de care se plâng mulți dintre noi. Trebuie să ne adunăm cât mai mulți într-o asociație puternică”, a transmis Vladislav Petriceac.

Agenția pentru Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) Suceava este instituția prin care se derulează majoritatea subvențiilor pentru fermieri și are un rol foarte important.  

De ani de zile, APIA Suceava are o comunicare zero în media cu privire la activitatea pe care o desfășoară și se pare că de multe ori la fel de rău stau funcționarii acestei instituții și în ceea ce privește comunicarea și relaționarea cu fermierii.    

Cei interesați pot afla mai multe despre asociație dar și cele mai importante știri legate de noutățile din agricultură de pe site-ul asociației  - aspab.ro, respectiv de pe pagina de Facebook ”Asociația Producătorilor Agricoli din Bucovina”.

Asociația își are sediul în sat Frumoasa, comuna Moara, și a început deja să reprezinte interesele producătorilor agricoli membri în relația cu instituțiile statului, precum și în alte probleme. 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 30 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.