Monitorul de Suceava

FRH a respins solicitarea CSU Suceava de a permite accesul copiilor sub 14 ani la meciurile de pe teren propriu pe durata suspendării

Gabriel TODERAŞCU

CSU Suceava va întâlni echipa CSM Făgăraș, sâmbătă, 14 septembrie, de la ora 17:30, în sala „Dumitru Bernicu” a Liceului cu Program Sportiv Suceava, în cadrul etapei a III-a din Liga Națională de handbal masculin.

După cum deja ați fost informați, în urma incidentului de la jocul cu Steaua, Comisia de Disciplină a FRH a hotărât ca echipa CSU Suceava să dispute următoarele cinci meciuri de pe teren propriu fără spectatori. Clubul sucevean a făcut apel la această decizie, dar până la primirea unui răspuns oficial, a solicitat ca în tribunele sălii „Dumitru Bernicu” să poată lua loc copii cu vârsta maximă de 14 ani, în interesul promovării handbalului ca joc sportiv în rândul copiilor și tinerilor.

Din păcate, această doleanță a clubului universitar sucevean a fost respinsă de către Federația Română de Handbal, în condițiile în care Comisia Centrală de Disciplină pare să aibă metode diferite de a împărți dreptatea, de la caz la caz.

Dacă formația suceveană a fost pedepsită drastic după meciul cu Steaua, fără a i se cere măcar un punct de vedere, altfel au stat lucrurile în ceea ce privește incidentele de la meciul HC Buzău – CSM Focșani, din etapa a II-a a Ligii Zimbrilor, atunci când președintele echipei gazdă, Georgian Băducu, a fost filmat când înjura suporterii formației vrâncene și s-a repezit chiar să-l lovească pe unul dintre aceștia. În această speță, chiar dacă era la îndemână proba video, imaginile fiind fără echivoc, Comisia Centrală de Disciplină a dat dovadă de mult mai multă indulgență, în sensul în care a amânat judecarea cazului până pe data 17 septembrie, pentru ca clubul buzoian să-și pregătească apărarea și să prezinte propriul punct de vedere asupra celor întâmplate.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 11 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.