Monitorul de Suceava Vernisaj

Expoziție de pictură, la Galeria de artă „ArtLaBurdujeni”

 

Asociația Institutul Bucovina și Galeria Zamca au organizat pe 5 decembrie 2024, în municipiul Suceava, la Galeria de Artă „ArtLaBurdujeni”, vernisajul expoziției de pictură intitulată "Binecuvântare".

Colecția este formată din 82 de lucrări realizate de beneficiarii Clubului Împreună, Art-La-Burdujeni, Împreună pentru o școală incluzivă Țâmpoceni și Asociației Sindrom Down Suceava, coordonați de Bianca Petroschi, artist și terapeut ocupațional.

Expoziția are ca scop valorificarea potențialului artistic al persoanelor care fac parte din grupuri vulnerabile și promovează accesul egal la cultură. Apropierea de artă creşte şansele de integrare socială a persoanelor cu cerinţe speciale și le oferă şansa de a se desprinde de rutină şi de a-şi dezvolta abilităţi utile, complementar terapiilor specifice din punct de vedere medical.

În deschiderea evenimentului au luat cuvântul Petru Vasile Gafiuc (Organizația Institutul Bucovina), Delia Ioana Leizeriuc (Direcția Județeană pentru Cultură Suceava), Doina Chirap (Spitalul Județean De Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava) și Mihai Pânzaru-PIM (Galeria Zamca).

În încheiere, criticul de artă drd. Delia-Ioana Leizeriuc, consilier la Direcția  Județeană pentru Cultură Suceava, a oferit diplome tuturor persoanelor care și-au expus lucrările în cadrul expoziției. Expoziția "Binecuvântare" poate fi vizitată în perioada 5 - 31 decembrie 2024, de luni până vineri, între orele 9:00 și 17:00, la ArtLaBurdujeni, pe strada Ecaterina Teodoroiu nr. 16, Suceava, în cadrul Secţiei de Psihiatrie Burdujeni parte a Spitalului Clinic Județean de Urgențe.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 07 Decembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.