Daniela MICUŢARIU
Muzeul Național al Bucovinei pregătește deschiderea Expoziției Atelierelor de artă pentru copii „Din secretele maeştrilor – lumină şi culoare 2024”, în perioada 28 noiembrie – 21 decembrie 2024, la Muzeul de Istorie, în spațiul expozițional „Cafeteria”. Expoziția va fi vernisată pe 21 decembrie 2024, la ora 11:00.
Sunt expuse lucrări de pictură, linogravuri și modelaje realizate de copii, cu vârste între 6 și 13 ani, în cadrul Atelierelor de Artă organizate de Muzeul Național al Bucovinei, în perioada 5-23 august 2024. Atelierele de anul acesta, foarte apreciate de-a lungul anilor de micii artiști, au fost: „Sculptura – arta volumelor" – atelier de modelaj, „Alternative plastice" – atelier de linogravură, „Fantezie în culori” – atelier de pictură. Vor fi acordate premii şi diplome de participare tuturor expozanţilor.
Organizatorii mulțumesc lectorilor atelierelor, sculptorul Iulian Asimionesei, pictorii Sorin Baciu și Ion Coțofan, pentru efortul depus în inițierea micilor artiști.