Monitorul de Suceava Atletism

Elevi, studenți și sportivi de performanță s-au întrecut la Cupa Sucevei

Gabriel TODERAŞCU

Zilele trecute, municipiul Suceava a găzduit „Cupa Sucevei” la atletism, o competiție organizată de Asociația Club Sportiv Academia de Sport din Suceava. Evenimentul găzduit de sala de atletism „Areni” a adus împreună elevi, sportivi de performanță și studenți ai Facultății de Educație Fizică și Sport din Universitatea „Ștefan cel Mare”, implicați atât ca participanți, cât și ca arbitri voluntari.

Printre sportivii remarcați s-au numărat Roxana Ghiuță, Cosmin Crăciun, Cătălin Tocilă, Emanuel Cozmici și Sofronica Pîțu. Competiția s-a desfășurat sub coordonarea conf. univ. dr. Elena Vizitiu Lakhdari și a profesorului-antrenor Silviu Casandra, oferind un cadru ideal pentru dezvoltarea performanței sportive.

Începând cu admiterea din iunie 2025, absolvenții de liceu, în special cei cu rezultate în sportul de performanță, se pot înscrie la programul de studii „Sport și performanță motrică”, un program nou din cadrul Universității “Ştefan cel Mare” din Suceava, având posibilitatea de a obține carnetul de antrenor.

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 12 Februarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.