Monitorul de Suceava

Elevi din județ, premiați pentru mesaje video de impact contra violenței și consumului de droguri

Florin PAIU

Elevi de la mai multe școli din județul Suceava au participat, în perioada noiembrie 2024-ianuarie 2025, la un concurs național de creație virtuală ”Vocea ta e soluția”, care a presupunea realizarea unor short-uri/reel-uri având ca teme prevenirea și combaterea violenței școlare și a traficului și consumului de substanțe interzise.

Elevii de gimnaziu au avut ca temă ”Prevenirea și combaterea violenței școlare” iar elevii de liceu au avut tema ”Prevenirea și combaterea traficului și a consumului de substanțe interzise”. Mesajele video ale elevilor au trebuit să încurajeze copiii, părinții și comunitățile să acționeze, să se implice și să ia atitudine împotriva violenței școlare, precum și a traficului și consumului de substanțe interzise.

La nivelul județului Suceava au fost jurizăate 15 short-uri/reel-uri și s-a stabilit și un podium:

pentru ciclul gimnazial: locul I-Școala Gimnazială Burla; locul II- Școala Gimnazială Moldova Sulița; locul III- Școala Gimnazială ” Baia;

pentru ciclul liceal: locul I-Colegiul ”Alexandru cel Bun” Gura Humorului; locul II- Liceul Tehnologic ”Mihai Eminescu” Dumbrăveni; locul III-Colegiul Național ”Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc.

Lucrările clasate pe primul loc, la fiecare ciclu de învățământ, au participat și la selecția națională, câștigătorii fiind desemnați de o comisie formată din reprezentanți ai Direcției Siguranță Școlară, Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității, Ministerului Educației, Corpului Național al Polițiștilor, Consiliului Național al Elevilor ș.a.

Pe 30 ianuarie, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Suceava/Biroul Siguranță Școlară, Inspectoratului Școlar Județean Suceava și ai Asociației EUROACTIV Suceava au premiat grupele de elevi desemnate câștigătoare pe fiecare ciclu de învățământ, oferindu-le diplome cărți, produse de papetărie, dulciuri etc.

În același context dar și a derulării Campaniei RESPECT, inițiate de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, precum și polițiștii de proximitate și de ordine publică din mediul rural, au fost prezenți în 30 unități de învățământ preuniversitar din județ, desfășurând 60 activități informative-preventive pe teme cum ar fi: prevenirea faptelor cu violență, prevenirea bullying-ului/cyberbullying-ului, răspunderea penală a minorilor, prevenirea victimizării minorilor etc.

Beneficiarii activităților au fost 2900 elevi și cadre didactice. Printre unitățile de învățământ unde au fost desfășurate activități, IPJ Suceava a menționat: Colegiul Național ” Mihai Eminescu” Suceava, Școala Gimnazială ”Dimitrie Păcurariu” Șcheia, Școala Gimnazială ”Petru Mușat” Siret, Școala Gimnazială Crucea, Școala Gimnazială Ulma ș.a.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 01 Februarie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.