Monitorul de Suceava

Elevă din Fălticeni, pasionată de brutărie, își testează abilitățile la o olimpiadă de meserii din Belgia

Adelina TALPALARIU

Alexia Ariton, elevă a Colegiului „Vasile Lovinescu” din Fălticeni, își va testa priceperea și abilitățile în domeniul brutăriei, în cadrul unei competiții desfășurate între 16 și 21 noiembrie, în Belgia.

WorldSkills Belgium Startech's Days 2024 este numită și „Olimpiada de Meserii”, cu secțiunile brutărie, cofetărie, coafură, servicii de restaurant etc., Alexia fiind desemnată să reprezinte România în urma finalei naționale a Concursului WorldSkills România, ediția a II-a.

Adolescenta are 18 ani, este din Fălticeni, fiind elevă în clasa a XII-a, la specializarea Tehnician în industrie alimentară.

„Alexia Ariton demonstrează că pasiunea și munca asiduă pot transforma talentul în excelență. Fălticeniul și întreaga comunitate școlară sunt mândre de această performanță, care aduce un plus de prestigiu învățământului profesional și tehnologic din România. Alexia Ariton reprezintă nu doar o promisiune pentru viitorul acestei meserii, ci și un exemplu de perseverență și pasiune pentru tinerii din generația ei.

Rezultatul de la concursul național i-a deschis drumul spre reprezentarea României la competiția internațională WorldSkills Belgium Startech's Days 2024, unde își va demonstra talentul și măiestria în brutărie. Sub îndrumarea prof. ing. Monica Anca Crețu, Alexia continuă să se pregătească intens, fiind un exemplu de determinare și pasiune.

Îi urăm mult succes în competiție și așteptăm cu emoție să îi admirăm realizările!”, au mai transmis reprezentanții liceului”, au subliniat reprezentanții colegiului fălticenean.

Eleva este pregătită și însoțită de prof. Monica Anca Crețu, inginer specialitatea industrie alimentară,  cu o experiență la catedră de 30 de ani.

 

·       Ce trebuie să pregătească Alexia în Belgia?

 

În cadrul concursului din Belgia, la secțiunea Brutărie, competitorii vor trece prin 5 module (Pâine nutrițională, Baghetă și pâine cu maia, Brioșă împletită, Patiserie, Piesă artistică).

În cadrul modulului 1, Pâine nutrițională, concurenții trebuie să realizeze 8 pâini de 650 g fiecare (în două forme diferite – câte 4 din fiecare formă) din aluat tradițional de pâine.

Modulul 2, Baghetă și pâine cu maia: Pe baza unui aluat de baghetă cu maia, concurenții trebuie să producă: 8 baghete de 300 g fiecare, cu o lungime de 50 cm și 5 tăieturi și 4 pâini tradiționale cu maia de 650 g fiecare.
Modulul 3, Brioșă împletită: Concurenții trebuie să producă 3 brioșe împletite de 650 g fiecare și 3 brioșe împletite de 450 g  fiecare.
Modulul 4, Patiserie: concurenții trebuie să producă următoarele produse: 12 croissante bicolore, 12 couques laminate (dungate), 12 couques cu un ingredient secret. Toate cremele, umpluturile și decorurile trebuie preparate la fața locului.

Modulul 5, Piesă artistică: O piesă artistică pe tema „Muzica din antichitate până în prezent”.

„Această competiție de anvergură oferă ocazia de a demonstra abilități deosebite într-un mediu competitiv, iar participarea Alexiei este cofinanțată prin programul Erasmus+, în cadrul unui proiect dedicat promovării excelenței vocaționale”, au mai completat reprezentanții colegiului.

 

·       Pasiune și interes pentru ingineria alimentară

 

Eleva a demonstrat, în cei patru ani de liceu, pasiune și interes pentru domeniul industriei alimentare. De-a lungul timpului a mai participat și la alte concursuri.

 În 2023 a fost la Concursul European de Analiză Senzorială a Produselor Lactate, desfășurat în Franța, în localitatea La Roche sur Foron, unde s-a clasat, împreună cu echipa colegiului „Vasile Lovinescu” Fălticeni, pe locul al treilea, la produsul lapte de consum.

De asemenea, în anul școlar trecut, a câștigat locul I la faza județeană a concursului”Știu și aplic”. A mai participat la proiectul Erasmus „A World of Cuisine”,  unde s-a remarcat prin creativitate și tehnică.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 18 Noiembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.