Adelina TALPALARIU
Ștefan Ioniță, elev în clasa a X-a la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, alături de întreaga conducere a Consiliului Național al Elevilor (CNE), s-a întâlnit marți, 11 martie, cu ministrul Educației, prof. univ. dr. psih. Daniel David, pentru a discuta despre o serie de propuneri privind planurile cadru de la liceu.
Este prima vizită a noilor reprezentanți ai Consiliului Național al Elevilor (CNE), elevul sucevean fiind ales vicepreședinte al structurii la finele lunii februarie, în urma alegerilor.
„Discuțiile s-au concentrat inițial pe analiza CNE asupra planurilor-cadru, analiză care susține demersul început, cu unele propuneri care au fost deja anunțate și de către ministru și care accentuează necesitatea de a continua demersul de reformare curriculară pe programe/ conținut, manuale și trainingul actorilor principali în implementarea eficientă a noului demers curricular.
De asemenea, au fost discutate alte aspecte relevante pentru elevi în cadrul ecosistemului de educație-cercetare”, au arătat reprezentanți ai Ministerului Educației.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 12 Martie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.