Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, îşi doreşte un copil şi speră ca această dorinţă să i se îndeplinească în curând, după cum a declarat ea în emisiunea "Poveştiri adevărate", care va fi difuzată în ziua de Ajun, sâmbătă, de la ora 16.30, pe postul Acasă.
Ediţia din Ajun a "Poveştirilor adevărate" este una de sărbătoare, cu brad împodobit, cozonaci pe masă şi invitaţi care trăiesc magia Crăciunului.
Astfel, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a renunţat, pentru câteva ore, la discuţiile pe teme politice şi i-a demonstrat Roxanei Ciuhulescu că se pricepe la împodobit bradul şi gătit sarmale.
Elena Udrea a spus că are patru sărbători preferate: Crăciunul, Revelionul, ziua de naştere şi aniversarea datei căsătoriei. Totodată, Elena Udrea a spus că, de Crăciun, va îmbrăca o rochie roşie şi că îl va aştepta pe Moş Crăciun, căruia i-a scris deja o scrisoare.
În plus, Elena Udrea a mărturisit că îşi doreşte să aibă un copil şi speră ca această dorinţă să i se îndeplinească în curând.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 23 Decembrie 2011.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.