Monitorul de Suceava COMUNICAT DE PRESĂ

„EXTINDEREA PE VERTICALĂ (MANSARDARE) ŞI DOTARE A CLĂDIRII ŞCOLII GIMNAZIALE MIRON COSTIN ŞI ADAPTAREA SISTEMULUI DE EDUCAŢIE LA EVOLUŢIA TEHNOLOGICĂ", COD SMIS 320079

 

Beneficiar: UAT Municipiul Suceava 

Obiectivele şi Rezultatele: 

Municipiul Suceava implementează în cadrul Programului Regional Nord-Est 2021-2027, Prioritatea P6 Nord-Est - O regiune educată, Obiectiv specific - Îmbunătăţirea accesului egal la servicii de calitate şi incluzive în educaţie, formare şi învăţarea pe tot parcursul vieţii prin dezvoltarea infrastructurii accesibile, inclusiv prin promovarea rezilienţei pentru educaţia şi formarea la distanţă şi online, proiectul „Extinderea pe verticală (mansardare) şi dotare a clădirii Şcolii Gimnaziale Miron Costin şi adaptarea sistemului de educaţie la evoluţia tehnologică", cod SMIS 320079. 

Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea infrastructurii educaţionale prin crearea de noi spaţii necesare derulării activităţii educaţionale în cadrul Şcolii Gimnaziale „Miron Costin" Suceava. Obiectivul acestui proiect constă în suplimentarea spaţiilor destinate învăţământului, insuficiente în cadrul clădirii existente, în vederea asigurării unei funcţionări bazate pe crearea unui confort sporit pentru utilizatori şi optimizarea spaţiilor în raport cu programul şcolar zilnic. 

Obiectiv Specific 1: Extinderea pe verticală (mansarda re) a clădirii Şcolii Gimnaziale „Miron Costin" Suceava din Municipiul Suceava.

Obiectiv Specific 2: Creşterea calităţii şi atractivităţii procesului de educaţie în cadrul Şcolii Gimnaziale „Miron Costin" Suceava prin digitalizarea şi echiparea infrastructurii şcolare cu dotări şi echipamente didactice şi tehnologice moderne în vederea adaptării acesteia la cerinţele educaţiei contemporane. 

Obiectiv Specific 3: Realizarea de măsuri de desegregare la nivelul unităţii de învăţământ în vederea extinderea principiului educaţiei incluzive prin asigurarea accesului elevilor aparţinând grupurilor vulnerabile la învăţământul de masă. 

În urma implementării investiţiei, va rezulta: 

- O investiţie unitară care aduce clădirea în parametrii optimi de funcţionare şi utilizare, rezultând o exploatare durabilă cu costuri reduse;

- O îmbunătăţire şi o corelare a finisajelor interioare şi exterioare care creează un climat optim pentru desfăşurarea activităţilor;

- O creştere a performanţei energetice a clădirii prin anvelopa nouă la partea superioară;

- Suplimentarea spaţiilor pentru desfăşurarea activităţilor cu un nivel în plus.

 

Prin implementarea prezentului proiect UAT Municipiul Suceava va beneficia de o infrastructură educaţională sustenabilă, prietenoasă cu mediul şi adaptată nevoilor şi cerinţelor educaţionale actuale. Având în vedere scopul şi obiectivele proiectului cei mai importanţi beneficiari direcţi ai proiectului sunt elevii din cadrul Şcolii Gimnaziale „Miron Costin" Suceava. Aceştia vor beneficia de o infrastructură modernă şi atractivă în contextul societăţii actuale, prietenoasă cu mediul şi eficientă energetic, adaptată cerinţelor educaţionale actuale în vederea formării de viitori profesionişti.

Data de semnare a contractului de finanţare: 25.06.2024 

Perioada de implementare a proiectului: 25.06.2024 - 25.02.2026 

Valoare totală a contractului de finanţare este de 9.454.026,30 RON cu TVA, din care: Valoarea totală eligibilă: 7.197.203,31 RON 

- Valoare eligibilă nerambursabilă din partea fondurilor FEDR/FSE+/FC/FTJ: 4.678.182,15 RON (65%);

- Valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional 2.375.077,07 RON (33%);

- Contribuţie proprie la cheltuielile eligibile: 143.944,09 RON (2%).

Valoarea totală neeligibilă: 2.256.822,99 RON

Manager de proiect şi date de contact: 

Gabriela LAZĂR 

Director executiv 

Direcţia Proiecte Europene, Turism, Cultură şi Transport Tel: 0230/212.696 int. 117 

Fax: 0230/520.593 

Email: proiecte.europene@primariasv.ro 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 05 Septembrie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.